Un caz tragic a zguduit comunitatea din județul Dolj, după ce un băiat de doar patru ani din Craiova a fost găsit decedat pe un câmp, la câteva ore după ce fusese dat dispărut.
Potrivit anchetei preliminare, decesul copilului a survenit ca urmare a unui „șoc traumatic și hemoragic”, provocat de rănile multiple produse prin mușcături de câine, conform concluziilor autopsiei medico-legale.
Incidentul a fost raportat duminică seara de către o femeie de 78 de ani, bunica băiatului, care a alertat autoritățile după ce copilul a dispărut în timp ce se juca alături de alți copii în fața casei. La scurt timp, echipele de căutare au descoperit trupul neînsuflețit al copilului pe un câmp cu vegetație deasă, aflat în apropierea locuinței familiei.
„În continuarea cercetărilor privind decesul minorului de 4 ani, din municipiul Craiova, în urma autopsiei medico-legale s-a stabilit că decesul s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic, urmare a unor plăgi muşcate, multiple, putând fi produse prin agresiune animală”, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj suspectează că băiatul a fost atacat de câini fără stăpân, care i-au provocat leziunile fatale. Această ipoteză este susținută de natura rănilor descrise în raportul medico-legal.
CITEȘTE ȘI – Tragedie la Iași. A murit la doar 24 de ani, după un infarct miocardic
Totuși, autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia, pentru a stabili cu certitudine dacă animalele fără stăpân sunt responsabile.
Pericolul pe care aceste animale îl pot reprezenta, în special pentru copiii mici, subliniază nevoia urgentă de a găsi soluții eficiente pentru gestionarea acestora.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!