PSD propune un tarif unic la energie de 1,3 lei pe kw/oră, pentru consumatorii casnici și non-casnici. Prin această măsură, practic se renunță la compensare.
O nouă măsură în privința facturilor s-ar putea lua până săptămâna viitoare, potrivit social-democraților pentru ca apoi să se poată construi bugetul pe anul viitor, un buget care nu va fi votat în luna noiembrie așa cum ne anunța Coaliția de guvernare.
Beneficii pentru românii cu venituri mici
Românii vor beneficia de compensări în funcție de veniturile pe familie. Astfel, ar putea exista un preț chiar mai mic de 0,68 de lei/KWh, iar cei cu venituri mari nu vor fi compensați, aceștia rămânând la prețul unic stabilit.
În aceeași ordonanță de urgență, guvernanții ar putea introduce și o parte de compensare pentru lemnele de foc, adică să fie ajutați doar cei care au nevoie.