Orașele din Europa vor dona generatoare pentru Ucraina, pentru a-i ajuta pe ucraineni să supraviețuiască în iarna care urmează, potrivit blacknews.ro.
Cele mai mari orașe din Europa vor dona generatoare și transformatoare de energie electrică pentru a-i ajuta pe ucraineni să treacă peste iarna grea care se anunță. Aparatele vor fi adunate în cadrul unei campanii lansate miercuri, potrivit Reuters.
Din octombrie, Rusia a atacat sistemele civile de energie și de încălzire din Ucraina cu rachete cu rază lungă de acțiune și cu drone. Rușii susțin că scopul este de a reduce capacitatea de luptă a Kievului.
Europa va dona generatoare pentru Ucraina după ce zeci de milioane de oameni nu au electricitate ca urmare a loviturilor Rusiei asupra infrastructurii civile critice
„Zece milioane de ucraineni sunt în prezent lipsiți de electricitate ca urmare a atacurilor Rusiei asupra infrastructurii civile critice. Parlamentul European și UE au dat dovadă de o solidaritate remarcabilă cu Ucraina pe plan umanitar, militar și financiar. Acum au nevoie de sprijin practic pentru a trece prin iarnă”, a declarat președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, într-o conferință de presă la lansarea campaniei „Generatori de speranță”.
Uniunea Europeană a lansat campania împreună cu Eurocities, o rețea de peste 200 de orașe din 38 de țări.
Orașele vor fi îndemnate să furnizeze generatoare pentru a menține energia în funcțiune la instalațiile esențiale din Ucraina.
„Trebuie să acționăm imediat. Iarna este peste noi, nu există electricitate și gaz, nu avem timp de pierdut”, a declarat Dario Nardella, președinte al Eurocities și primar al Florenței.
Rugat să estimeze numărul de generatoare care vor fi donate, el a spus că s-ar putea ajunge la câteva sute, inclusiv generatoare de dimensiuni industriale.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!