Mircea Geoană a ajuns la Washington pentru a marca 25 de ani de parteneriat strategic între România și SUA.
“Am sărbătorit împreună, la Washington, 25 de ani de parteneriat strategic între România și Statele Unite ale Americii.
Ca ambasador în SUA, am inițiat Parteneriatul Strategic, apoi, în calitate de ministru al Afacerilor Externe, am aprofundat această relație specială și am coordonat procesul de aderare la NATO.
În toate funcțiile deținute anterior, inclusiv acum, ca lider al Alianței, am continuat să sprijin vocația euro-atlantică a României.
Îmbrățișarea valorilor nord-atlantice a dus la un șir de reforme bazat pe libertate, democrație și principiile statului de drept, ce au condus la aderarea României la NATO, la integrarea în Uniunea Europeană și la obținerea unui sfert de veac de siguranță și progres.
Toate aceste reforme au făcut ca România să se afle astăzi într-o poziție strategică cheie în actualul context politic și de securitate,” scrie Mircea Geoană pe rețelele de socializare.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!