1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul polonez de Externe vine la București

Ministrul polonez de Externe vine la București

Ministrul polonez de Externe vine la București, într-o vizită de lucru de o zi. Vizita are loc în ziua de marți, 23 noiembrie, a anunțat Ministerul de Externe al României. Sunt prevăzute discuții între cei doi miniștri de Externe, Zbigniew Rau și Bogdan Aurescu.

În aprilie 2021, miniștrii de Externe din România, Polonia și Turcia au pus bazele unei Trilaterale a acestor țări și au avut o declarație comună.

„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a salutat relațiile excelente, de Parteneriat Strategic, dintre România și Polonia și a reiterat interesul părții române pentru consolidarea dialogului bilateral la cel mai înalt nivel. În acest context, a convenit cu omologul său polonez accelerarea demersurilor pentru organizarea, în a doua parte a acestui an, a unei noi sesiuni a ședinței comune de Guvern România-Polonia. Șeful diplomației române și omologul său polonez au examinat stadiul procesului de actualizare, cu această ocazie, a Planului de Acțiune aferent Parteneriatului Strategic bilateral, pentru perioada 2021-2025”, anunța la acel moment partea română.

La acest moment, cea mai presantă problemă a Poloniei este criza migranților de la frontiera cu Belarus. Polonia a anunțat că are nevoie de ajutorul comunității statelor democratice, inclusiv al NATO și al UE. Polonia a avertizat că această criză reprezintă o formă a războiului hibrid purtat împotriva UE.

Ministrul polonez de Externe vine la București

Schimburile comerciale dintre România și Polonia au totalizat în anul 2020, în ciuda pandemiei, peste șapte miliarde de euro.

În anul 2022, Polonia urmează a deține Președinția OSCE.

Din punctul de vedere al relațiilor tradiționale româno – poloneze, anul 2021 marchează o aniversare. În 2021 se împlinesc 100 de ani de la încheierea Convenției de Alianță Defensivă între Regatul României și Republica Polonă. Documentul a fost semnat la 3 martie 1921 de cei doi miniștri de Externe, Take Ionescu și Eustachy Sapieha.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...
Ultima oră
Pe aceeași temă