2.9 C
București
marți, 18 martie 2025
AcasăMediuMinistrul Mediului anunță că noul Cod silvic va fi prezentat marți

Ministrul Mediului anunță că noul Cod silvic va fi prezentat marți

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat că marţi va prezenta noul Cod silvic şi că acesta va intra într-un amplu proces de consultare publică.

„Ceea ce pot să spun astăzi este faptul că am scris un nou Cod silvic de la zero. Este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru. Dacă în trecut l-am tot cârpit, l-am tot updatat în urma unor situaţii cu care ne confruntam de la o zi la alta, acum putem să spunem că avem un act normativ scris de la zero.

Va intra într-un foarte amplu proces de consultare publică alături de societatea civilă, alături de sectorul silvic, alături de industria aferentă sectorului silvic şi îmi manifest speranţa că, odată trimis în Parlamentul României, în această toamnă, proiectul de Cod silvic va genera un act normativ de foarte bună calitate, care nu doar să ne salveze de infringementurile legate de păduri pe care le avem acum, dar să combată şi alte lucruri pe care încercăm să le remediem, cum ar fi furtul de masă lemnoasă şi alte astfel de lucruri”, a declarat, luni, Mircea Fechet, la sediul central al PNL.

El a precizat că noul Cod silvic va fi prezentat, marţi, de la ora 10,00

Conducerea PNL a avut luni o şedinţă de coordonare a activităţii politice şi guvernamentale cu miniştri şi secretari de stat liberali. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Mehmet Topal revine la Petrolul! Turcul va prelua din nou echipa ploieșteană

Fostul mijlocaș al lui Fenerbahce și Galatasaray se întoarce la Ploiești pentru a-l înlocui pe Adrian Mutu. Mehmet Topal, noul antrenor al Petrolului Petrolul Ploiești va...

Lando Norris, victorie impresionantă în Australia! Britanicul, avertisment pentru rivalii din Formula 1

Pilotul McLaren a început sezonul cu o performanță remarcabilă, reușind să-l învingă pe Max Verstappen și să urce pe primul loc în clasamentul general. Lando...

Evaziune fiscală de peste 51 de milioane de lei, descoperită la un operator economic din Prahova

În perioada 2018 – 2024, firma a înregistrat fictiv în contabilitate, deșeuri feroase și neferoase de la persoane fizice neînregistrate fiscal Un agent economic din...
Ultima oră
Pe aceeași temă