Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a declarat sâmbătă că războiul împotriva mişcări islamiste Hamas „a intrat într-o nouă fază”, după o noapte de bombardamente intense şi o incursiune terestră a armatei israeliene în Fâşia Gaza, relatează agenţiile France Presse şi EFE, potrivit agerpres.ro.
„Am intrat într-o nouă fază în război. Ieri, pământul în Gaza s-a cutremurat”, a spus Gallant într-un mesaj video.
Relatările din Fâşia Gaza vorbesc într-adevăr despre scene ca după cutremur în urma bombardamentelor israeliene violente din noaptea de vineri spre sâmbătă, cu clădiri puse la pământ şi cratere în şosele.
„Sute de imobile şi case au fost complet distruse şi alte mii avariate”, a declarat pentru France Presse purtătorul de cuvânt al apărării civile din Gaza, care mai observă că bombardamentele au „schimbat peisajul în Gaza şi în guvernoratele din nordul” acestui teritoriu, în timp ce ultimul bilanţ al victimelor civile comunicat de Ministerul palestinian al Sănătăţii arată 7.650 de morţi şi 19.450 de răniţi.
„Atacăm pe deasupra şi pe sub pământ, atacăm agenţii terorişti de toate rangurile, peste tot”, a continuat ministrul israelian în mesajul său. „Cât despre celelalte zone, ne pregătim să apărăm oraşele israeliene, pentru a salvgarda securitatea. O facem în nord, în centru şi peste tot”, a mai spus Yoav Gallant.
Conflictul dintre Israel şi Hamas a atins „un nou nivel de violenţă şi durere” în urma bombardamentelor israeliene de noaptea trecută în Fâşia Gaza, unde în plus Israelul a tăiat internetul şi comunicaţiile, a semnalat înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk.
Acesta avertizează că izolarea Fâşiei Gaza de exterior „pune populaţia civilă într-un grav pericol”, mai ales că aceasta era deja privată de energie, alimente şi combustibil din cauza blocadei israeliene, iar sistarea comunicaţiilor şi a furnizării energiei îngreunează căutarea victimelor sub dărâmături.
Imposibilitatea de a comunica prin telefon şi internet a „paralizat complet” ce mai rămăsese din sistemul sanitar local, a transmis în acest timp Ministerul Sănătăţii din Gaza.
Tot sâmbătă, armata israeliană a anunţat că a atacat cu aviaţia infrastructura militară a grupării şiite libaneze Hezbollah în Liban, iar la graniţa cu această ţară sunt schimburi de focuri cu miliţiile libaneze.
Primele astfel de schimburi de focuri între Israel şi gruparea şiită Hezbollah au avut loc la frontiera israeliano-libaneză încă de a doua zi după atacul surpriză al Hamas asupra unor comunităţi din sudul Israelului pe 7 octombrie, când au murit pe teritoriul israelian peste 1.400 de persoane şi mai mult de 200 au fost luate ostatice de gruparea islamistă, atac ce a declanşat războiul aflat în desfăşurare.
Ministrul israelian al Apărării a anunțat când va avea loc ofensiva terestră în Fâșia Gaza
“Israelul nu are niciun interes în război cu alt inamic în afară de Hamas, iar operațiunile sale terestre în Gaza vor avea loc când condițiile vor fi potrivite, a declarat oficialul israelian.
„Ziua nu este departe…manevra va începe atunci când vor fi create condițiile potrivite”, a spus Yoav Gallant.
Gallant nu a comentat posibilitatea eliberării de ostatici mediată de Qatar, dar a spus că „oricare canal este o posibilitate, atâta timp cât se atinge obiectivul.”
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!