3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSocialEducațieMinistrul Educației dezminte un fake news apărut pe rețelele sociale

Ministrul Educației dezminte un fake news apărut pe rețelele sociale

O declarație falsă, atribuită ministrului Deca spune că autoritatea tutelară nu mai aparține părinților, pe durata școlii

Ministerul Educaţiei atrage atenţia, printr-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook, asupra unui fake-news distribuit pe reţelele de socializare.

O declaraţie atribuită ministului Ligia Deca susţine că ”pe durata contractului educaţional, autoritatea tutelară nu mai aparţine părinţilor”.

”Această afirmaţie nu îi aparţine ministrului Educaţiei! Informaţia a apărut pe reţele sociale şi nu provine din surse oficiale. Semnarea contractului educaţional nu afectează exercitarea drepturilor părinteşti”, au transmis oficialii Ministerului în postarea de pe Facebook. Aceștia mai precizează și că, potrivit Regulamentului de Ordine Interioară, ”unităţile de învăţământ încheie cu părinţii sau reprezentanţii legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, conform prevederilor legale în vigoare”.

”Prin hotărâre a Consiliului de Administraţie, la contractul educaţional pot fi adăugate şi alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al beneficiarului primar în funcţie de specificul fiecărei unităţi şi după consultarea Consiliului reprezentativ al părinţilor/reprezentanţilor legali, prin act adiţional semnat de ambele părţi”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

PSG, victorie în Supercupa Franței! Ousmane Dembélé aduce trofeul în prelungiri

Paris Saint-Germain a câștigat Supercupa Franței, învingând-o pe AS Monaco cu scorul de 1-0, grație unui gol marcat de Ousmane Dembélé în minutul 90+2. PSG...

Cod galben de vânt puternic în Apuseni și Carpații Orientali. Vremea se încălzește în București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că, până miercuri, ora 10.00, vântul va sufla cu putere în zonele montane, mai ales în Munții Apuseni...

Accident A3. Cinci autoturisme implicate

Accident A3. Un accident rutier a avut loc luni seară pe autostrada A3, pe sensul Ploiești-București, la km 42, în care au fost implicate...
Ultima oră
Pe aceeași temă