Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, prezintă bilanțul primelor șase luni de mandat, ca membru în Guvernul României.
Ministrul Burduja precizează că activitatea sa ca ministru, timp de șase luni, și-a găsit recunoașterea în cadrul unor evenimente care au avut loc în ultima săptămână.
„Am reprezentat România la #WebSummit, probabil cel mai mare eveniment IT&C din lume, alături de zeci de antreprenori români de top. Ei sunt eroii mei. Și, bineînțeles, am profitat de vizita din Lisabona pentru o serie de întâlniri la nivel înalt”, precizează ministrul Cercetării.
Al doilea eveniment menționat de Burduja este „Go Tech World, probabil cel mai mare eveniment românesc pentru IT&C. Am vorbit despre importanța transformării digitale, dar și despre rolul esențial al cercetării, inovării și al creierelor românești în procesul de dezvoltare durabilă a României”. Apoi, La “România liberală – România digitală”, premierul Ciucă „a marcat o premieră importantă, declarând transformarea digitală a României prioritate strategică pentru dezvoltarea țării. Alături de miniștri, parlamentari și reprezentanți ai mediului privat, am vorbit despre munca pe care o depunem zilnic împreună cu colegii mei la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – România, dar și despre viziunea liberală ca motor al procesului de modernizare a României”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!