5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiMinisterul Transporturilor: Primele grinzi au fost montate pe Autostrada Moldovei

Ministerul Transporturilor: Primele grinzi au fost montate pe Autostrada Moldovei

Primele grinzi au fost montate pe Autostrada Moldovei, a anunțat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care a vizitat marți șantierul Lotului 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Ploiești-Buzău, potrivit jurnalul.ro.

Ionel Scrioșteanu spune că a vizitat kilometrul 0 al autostrăzii, unde va fi localizat noul nod rutier între A3 București-Ploiești și Autostrada A7, cel mai complex nod rutier din acest prim lot.

El spune că a fost finalizată descărcarea siturilor arheologice de pe întregul amplasament al autostrăzii, au fost montate primele 48 grinzi de beton aferente structurilor, au fost finalizate 32 din 39 de podețe și se lucrează la restul de 7 podețe și se efectuează lucrări de hidroizolație, umpluturi și verificări la cele 32 podețe finalizate.

Secretarul de stat spune că au fost realizate 960.000 metri cub din 2.5 milioane metri cub de umpluturi de pământ, 25.980 metri cub de strat de formă din pământ stabilizat cu lianți hidraulici, că se execută lucrări de umpluturi cu pământ la bretelele Nodului rutier de la Dumbrava și că a fost finalizată o structură (pod) și se lucrează concomitent la restul de 14 (poduri și pasaje) aferente contractului.

În cadrul proiectului este prevăzută construirea a 15 poduri și pasaje, 2 noduri rutiere, un centru de întreținere și monitorizare și perdele forestiere (48.7 ha).

Lotul 1 este cuprins între Dumbrava (Autostrada București – Ploiești) – Mizil (DJ 100C) și are o lungime de 21 km.

„Am solicitat antreprenorilor să crească mobilizarea în șantier, întrucât este foarte important ca și acest lot să fie dat în trafic în cursul anului viitor”, a scris pe Facebook secretarul de stat.

Lucrările de execuție la acest lot au început în toamna anului trecut, iar constructorul are la dispoziție 25 luni pentru finalizare și 1,46 miliarde lei, fără TVA, proveniți din PNRR.

Autostrada Moldovei, pe masa Guvernului. Câți bani sunt alocați – VIDEO

Autostrada Moldovei face pași mici, dar avem garanția că va fi gata la un moment dat. Astăzi în ședința de Guvern au fost aprobate fonduri de 7 miliarde de lei.

Decizia luată în ședința de Guvern

„E vorba de proiectul pentru autostrada Moldovei. Aprobăm indicatorii tehnico-economici. Valoarea totală e de peste 7 miliarde de lei. Fondurile o să fie asigurate din surse externe neramursabile”, a spus premierul Ciucă, în ședința de Guvern.

7,6 miliarde bani din PNRR pentru transporturi
România va aloca pentru transporturi cele mai multe fonduri din banii primiți prin PNRR. Din acești bani, România îşi propune să modernizeze 311 kilometri de cale ferată, să construiască linii noi de metrou la Bucucureşti şi Cluj Napoca să construiască 434 de kilometri de autostrada şi să facă reforme pentru transport sustenabil.

Ironia face ca în 2022 să fie prevăzuți 0 kilometri de autostradă gata, asta doar dacă Ministerul transporturilor Sorin Grindeanu va produce surpriza și va accelera o parte dintre lucrări.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă