1.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialMinisterul Transporturilor face „prostituție ieftină” de 1 decembrie cu Trenul Regal

Ministerul Transporturilor face „prostituție ieftină” de 1 decembrie cu Trenul Regal

De 1 Decembrie, Trenul Regal, un simbol istoric, va găzdui o petrecere cu „șpriț și lăutari” pentru care 80 de persoane au plătit în total 40.000 de euro. Anunțul privind evenimentul nu a fost deloc pe placul Casei Regale, care a transmis că „istoria României nu poate fi închiriată”, iar petrecerea „este o blasfemie”.

Deputatul liberal Alexandru Muraru a anunţat pe Facebook faptul că o companie intenţionează să organizeze în vagoanele regale petreceri lăutăreşti pentru 1 Decembrie. Iniţiativă „este intolerabilă şi trebuie stopată imediat”, susţine parlamentarul. 

„ Atingerea adusă valorilor istorice prin închirierea Trenului Regal de către o companie care intenționează să organizeze în vagoanele regale petreceri lăutărești pentru 1 Decembrie este intolerabilă și trebuie stopată imediat. Am primit cu multă îngrijorare informația potrivit căreia trenul regal care l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, la Curtea de Argeş, urmează să găzduiască, cu girul Societății Feroviare de Turism SA, o petrecere cu “muzică lăutărească și brânzeturi fine”, pentru un eveniment privat.

Casa Regală și opinia publică dezaprobă vehement acest tip de manifestare în trenul în care patru generații ale Familiei Regale au trăit momente istorice. Din acest motiv, îi solicit public ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să intervină urgent și să oprească iminenta ofensă adusă memoriei acestui simbol național al istoriei noastre.

Organizarea de petreceri cu taraf și muzică lăutărească în Trenul Regal este inacceptabilă într-o societate românească care manifestă un deosebit respect pentru valorile promovate de Familia Regală. Garanțiile date de către organizatorii petrecerii lăutărești, tocmai în anul centenarului încoronării a celui care a comandat trenul, Rege Ferdinand I, nu au nicio valoare, având obligația morală să renunțe la acest demers și apoi să ceară scuze publice pentru tentativa de închiriere a istoriei pentru petreceri lăutărești.

Ministrul Transporurilor trebuie să înțeleagă faptul că lipsa de reacție într-o asemenea situație înseamnă lipsa de respect pentru Casa Regală și opinia publică generală, lăsând să genereze un precedent periculos pentru simbolistica istorică și identitatea regală”, a transmis Alexandru Muraru pe Facebook.

Această inițiativă de 1 decembrie în care se va folosi Trenul Regal a nemulțumit profund Casa Regală a României: Este o blasfemie

”Cu Trenul Regal au călătorit patru generații ale familiei regale. Începând cu 2008, au fost 14 călătorii care au avut legătură cu familia regală. Trenul a condus pe Regele Mihai I și pe Regina-mamă Elena în exil, în zilele de 3-6 ianuarie 1948. Același tren l-a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai la 15 decembrie 2017. Ceea ce se întâmplă acum, o călătorie în scop comercial, reprezintă aproape o blasfemie. Trenul Regal îl considerăm un loc sacru, după ce l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum”, a transmis o poziție directorul Administrației Proprietăților Regale, Ion Tucă.

După ce se vor scădea costurile petrecerii, lăutarii, mâncarea și băutura, probabil că Societatea Feroviară de Turism SA va încasa o sumă derizorie de 10000-15000 de euro.

Cam atât costă să-ți bați joc de istoria României de către cei care, pentru o mână de arginți ce nu ar acoperi nici măcar costurile cu întreținerea Trenului Regal în această deplasare, și-au permis să arunce un simbol național în derizoriu!

Totuși, cine va repara „linia stricată” a istoriei după acest eveniment?

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Semnale din Est: Numărul companiilor listate la bursa din Singapore, la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

Bursa din Singapore a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de companii listate, ajungând la 617 în octombrie 2024, cel mai scăzut nivel din...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...

China dezvăluie un nou avion de luptă cu performanțe uimitoare

Un nou avion de luptă chinezesc cu rază lungă de acțiune a fost observat în zborul său inaugural, atrăgând atenția lumii datorită designului său...
Ultima oră
Pe aceeași temă