4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialMinisterul Familiei, acuzat că discriminează persoanele LGBTI 

Ministerul Familiei, acuzat că discriminează persoanele LGBTI 

Asociația MozaiQ, organizație comunitară care luptă pentru drepturile persoanelor LGBTI (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender și intersex) atrage atenția Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse că programul național de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată „FamilyStart” discriminează cuplurile formate din persoane de același sex.

“Programul FamilyStart, adoptat prin OUG 95/2022, ajută familiile tinere cu subvenții pentru cheltuieli aferente taxelor de studii, achiziția de calculatoare, plata chiriei, parte din costul de construcție a unei locuințe, costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale, investigații și tratamente medicale și achiziția aparatelor electrocasnice”, transmite organizația nonguvernamentală, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Sursa citată mai arată că: “Prin familie, conform legislației aferentă Programului, se înțelege:

– familia formată din soț, soție cu/fără copii cu vârsta de până la 18 ani aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună;

– familia monoparentală formată din persoana singură și copiii cu vârsta de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta;

– bărbatul și femeia necăsătoriți care conviețuiesc și gospodăresc împreună; Familiile formate din cupluri de același sex care conviețuiesc împreună nu sunt considerate familii de către statul român și sunt discriminate la nivel sistemic. Familiile LGBTI sunt familii la fel de valide și de valoroase pentru societate și contribuie la bunăstarea României, familii care IUBESC LA FEL. MozaiQ a lansat pe 1 noiembrie campania #IubimLaFel exact din acest motiv: toate cuplurile merită aceleași drepturi. www.iubimlafel.ro”.

”Familiile LGBTI au interdicție la beneficii din partea statului român. Acesta este un exemplu cât se poate de clar pentru discriminarea cu care ne confruntăm în România și arată în mod explicit de ce este nevoie de recunoaștere legală urgentă din partea statului pentru cuplurile gay. Muncim și plătim impozite la stat în fiecare lună, impozite din care sunt subvenționate numai cheltuielile altor familii, însă alor noastre nu. Discriminarea sistemică este definiția unei societăți antidemocratice.” a declarat Sergiu Marinescu, director de comunicare MozaiQ.

”Cerem premierului Marcel Ciolacu și ministrei familiei Natalia Intotero să repare această nedreptate, această discriminare la care sunt supuse cuplurile gay. Conform Constituției României statul trebuie să asigure egalitatea în drepturi pentru toți cetățenii, lucru care nu se întâmplă acum. Și noi avem nevoie de protecție și familiile noastre nu pot fi ignorate în acest mod brutal, cum se întâmplă acum!” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Criza politică și economică din România: Investitorii străini își retrag sprijinul

Instabilitatea politică generată de ascensiunea curentului suveranist și politicile impredictibile începe să aibă efecte serioase asupra economiei României. Deficitul bugetar în creștere și lipsa unei...

Totul despre Biroul de credit și scorul de credit. Cum să îți îmbunătățești relația cu instituțiile de creditare

Nu de puține ori se întâmplă să te afli în situația în care ai nevoie o soluție de creditare rapidă, neprevăzutul fiind deja un...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă