10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSocialEvenimentMihai Trăistariu, la un pas să fie victima Nordis: "Am scăpat ca...

Mihai Trăistariu, la un pas să fie victima Nordis: „Am scăpat ca prin miracol”

Afacerea Nordis, care a intrat în insolvență pe 7 octombrie 2024, a afectat nu doar sute de persoane, ci și numeroase vedete care au investit sau au fost atrase să-și cumpere apartamente de lux în Mamaia și Sinaia.

Printre cei care au fost aproape de a deveni victime ale acestei afaceri este și Mihai Trăistariu, care povestește cum a fost pe punctul de a face o investiție riscantă, dar a reușit să evite o „țeapă imobiliară” de proporții.

Mihai Trăistariu, la un pas să fie victima Nordis

Mihai, care deține deja șase garsoniere în Năvodari pe care le închiriază, a fost tentat să-și cumpere un apartament de lux la Mamaia.

El a fost abordat de reprezentanții Nordis, care i-au oferit patru apartamente pe litoral și unul la Sinaia.

Deși aproape că a semnat, a renunțat în ultimul moment, evitând astfel să fie una dintre victimele colapsului financiar al companiei.

Alte vedete nu au fost la fel de norocoase, multe dintre ele fiind păgubite după ce au investit în aceste proiecte imobiliare sau au promovat dezvoltatorul fără să știe de problemele iminente ale firmei.

„Am scăpat ca prin miracol. M-a ferit Dumnezeu să-mi cumpăr apartament în grupul Nordis. Era cât pe ce…Atâta reclamă vedeam peste tot, pe net, pe panouri, pe străzi etc.

Am fost chemat de un consultant – să văd apartamentele în Mamaia Nord. Apoi am vizitat chiar și în Sinaia – centrul lor de vânzări. Voiam să-mi iau și acolo.

După care, aproape decis să cumpăr de la ei și am ajuns la birourile lor din București.

Și totuși, în ultima secundă m-am sucit și mi-am luat un singur apartament de lux, de 52 metri pătrați, în alt complex de la malul mării, tot în Mamaia Nord. Nu pot să-mi dau seama ce m-a făcut să mă răzgândesc subit! 

Când văd acum știrea despre falimentul lui Nordis și despre sutele de oameni care au dat banii și au rămas fără apartamente… mă trec toți fiorii.

Era cât pe ce s-o pățesc ! Chiar rău de tot… pentru că intenționam să iau 4 apartamente la Nordis. Uneori am senzația că părinții mei mă veghează și mă coordonează de sus. Altfel, nu-mi explic unele miracole care se întâmplă adesea în viața mea !

P. S: Fiți precauți cu apartamentele care se vând înainte de a fi terminate. Aici te poți păcăli ușor”, a dezvăluit artistul, potrivit Click.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...

Amenzi rutiere trimise acasă: Sistemul e-SIGUR, implementat deja pe trei drumuri din România

Poliția Română a lansat sistemul e-SIGUR, care permite sancționarea șoferilor ce depășesc limitele de viteză fără a mai fi opriți în trafic. Camerele radar mobile...

Milan câștigă Supercupa Italiei după un meci incredibil cu Inter! Discursul motivațional al lui Ibrahimovic în vestiar

AC Milan a obținut un succes memorabil în Supercupa Italiei, învingând-o pe rivala Inter Milano cu 3-2, după ce a revenit de la 0-2. ...
Ultima oră
Pe aceeași temă