ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a transmis credincioșilor prin intermediul unei emisiuni de la Radio Dobrogea, că în opini sa „boala nu este o ficţiune, este o realitate”.
ÎPS Teodosie a îndemnat credincioșii să se păzească de boală. Arhiepiscopul Tomisului, cunoscut pentru mesajele de neîncredere lansate public în legătură cu măsurile anti-Covid, a dezvăluit la Radio Dobrogea că poți fi afectat de boală chiar și dacă nu crezi în ea, potrivit Protv.ro.
„Boala nu este o ficţiune, este o realitate, ţin să precizez pentru că mulţi spun nu cred în boală. Nu trebuie să crezi în boală, boala vine fără să crezi în ea, nu trebuie să crezi ca să vină”.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „A murit un tânăr care are parastas de 40 de zile de boala aceasta de acum, pentru că boala nu este o ficțiune, este o realitate. Țin să precizez, pentru că mulți spun «Nu cred în boală». Dar nici nu trebuie să crezi în boală. Boala vine fără să crezi în ea. Nu trebuie să crezi ca să vină”.