Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj cu ocazia începutului anului 2025, îndemnând credincioșii să privească fiecare clipă a vieții cu responsabilitate și speranță, având în vedere darurile primite de la Dumnezeu.
Patriarhul îndeamnă în mesajul de Anul Nou la rugăciune pentru pace între popoare și pentru românii din afacerea României.
Patriarhul Daniel a apelat la rugăciune pentru toți românii din afacerea României, cerând unitate și iubire frățească între toți membrii comunității. De asemenea, a subliniat importanța păcii între popoare, îndemnând credincioșii să cultive „pacea inimii” primită de la Hristos.
„De aceea, Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe o şansă divină a răscumpărării timpului pierdut când n-am săvârşit nicio faptă bună sau ca timp al ridicării din păcat prin pocăinţă, dar mai ales ca timp de rodire şi înmulţire a darurilor primite de la Dumnezeu. Astfel, Iisus este liniştea noastră la judecata Sa cu fiecare dintre noi.”
Preafericitul Părinte Daniel a reamintit că anul 2025 este marcat ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române, o aniversare importantă care reflectă atât trecutul Bisericii, cât și chemarea la recunoștință și reflecție asupra rolului acesteia în viața poporului român.
Un apel la sfințirea clipei și întărirea credinței
„Timpul pe care îl avem poate fi timpul rodirii sau al rispirii darurilor primite, fie că sunt daruri trupești sau spirituale. Totul depinde de felul în care ne folosim de aceste daruri: prin credință, pocăință și fapte bune, sau prin lipsa iubirii față de Dumnezeu și semeni”, a subliniat Patriarhul în mesajul său.
În final, Patriarhul Daniel a adresat o rugăciune pentru binecuvântarea anului 2025, cerând lui Hristos „credință statornică, pocăință și viețuire sfântă”. „La mulți și binecuvântați ani!” a fost urarea finală a Patriarhului, însoțită de apelul la rugăciune pentru pace și mântuire.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.