8.3 C
București
marți, 5 martie 2024
AcasăPoliticăMesajul lui Ciucă de Ziua Forțelor Terestre

Mesajul lui Ciucă de Ziua Forțelor Terestre

Contextul de securitate dificil din regiune şi din întreaga lume generat de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei face şi mai complexă misiunea corpului Forţelor terestre, în faţa multiplelor provocări de natură strategică, logistică şi informaţională, a transmis premierul Nicolae Ciucă, într-un mesaj cu ocazia Zilei Forţelor Terestre Române.

“Sărbătorim, astăzi, o componentă vitală a sistemului de apărare a ţării, Forţele Terestre Române, odată cu sărbătoarea creştină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, patronul spiritual şi ocrotitorul acestei categorii de forţe ale Armatei Române. Prin nivelul competenţelor lor profesionale, dăruire şi, nu în ultimul rând, prin patriotism, militarii Forţelor Terestre şi angajaţii civili deopotrivă contribuie substanţial la capacitatea defensivă a României şi ne reprezintă cu cinste în misiunile comune cu partenerii strategici internaţionali. Contextul de securitate dificil din regiune şi din întreaga lume cu care ne confruntăm de la declanşarea agresiunii militare ruse asupra Ucrainei face şi mai complexă misiunea corpului forţelor terestre, în faţa multiplelor provocări de natură strategică, logistică şi informaţională care impun permanent eficienţă, vigilenţă şi noi abordări”, a menţionat Ciucă.

Potrivit șefului Executivului, profesionalismul Forţelor Terestre Române, pe care l-a cunoscut din interior în anii carierei sale militare, îi dă încredere că apărarea ţării este “pe mâini bune”.

“Contând deopotrivă pe toate structurile Armatei Române şi pe sprijinul aliaţilor şi partenerilor noştri strategici la nivel euroatlantic, miza este să oferim românilor siguranţa că sunt apăraţi în propria ţară, iar România să-şi îndeplinească în continuare rolul asumat de furnizor de securitate în regiune. Guvernul este deplin angajat în asigurarea capacităţilor operaţionale prin programe de înzestrare a Armatei şi de formare a militarilor în pas cu cerinţele de interoperabilitate cu ceilalţi militari NATO. Îmi doresc ca performanţele lor să inspire noile generaţii de tineri şi să le cultive dragostea de ţară. Urez întregului corp al Forţelor Terestre Române sănătate şi succes în toate misiunile pe care le desfăşoară”, a mai transmis Nicolae Ciucă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Franța, prima țară din lume care înscrie dreptul la avort în Constituție

Franţa a devenit luni prima ţară din lume care a înscris explicit în Constituţia sa dreptul la întreruperea voluntară a sarcinii, spre marea nemulţumire...

Nicolae Ciucă nu crede că președintele Iohannis își va scurta mandatul pentru o funcție la NATO sau UE

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis îşi va scurta mandatul pentru obţinerea unei funcţii de conducere...

Copil violat de două ori de către colegii de școală: pot fi pedepsite aceste

Directoarea școlii susține că nu. Dar este profund tulburător să citim despre un astfel de incident tragic, care ar fi avut loc într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă