România este pe ultimul loc din regiunea ei geografică în ceea ce privește investițiile străine pe cap de locuitor, a declarat președintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), Daniel Anghel.
Acest mesaj a fost transmis la Forumul anual al Președinților Consiliului Investitorilor Străini, care s-a desfășurat în data de 16 ianuarie la Palatul Victoria, „cu participarea Prim-ministrului României, domnul Marcel Ciolacu, în calitate de invitat de onoare”, anunță un comunicat de presă al FIC.
Interesant este faptul că și Guvernul României a transmis un comunicat de presă asupra acestui eveniment. Dar din comunicatul Executivului lipsește declarația președintelui FIC despre investițiile străine în România.
Iată declarația președintelui FIC, Daniel Anghel, potrivit comunicatului de presă transmis de FIC:
„România se plasează foarte bine la multe categorii pe care investitorii le analizează, însă există și unele puncte de preocupare. Țara noastră continuă să se situeze pe ultimul loc printre țările din regiunea noastră (ECE) în ceea ce privește ISD pe cap de locuitor. Avem decalaje semnificative în ceea ce privește nivelul investițiilor, productivitatea, competitivitatea și ocuparea forței de muncă. România ar trebui să se concentreze pe atragerea de investiții care să conducă la creșterea valorii adăugate în întreaga economie, generând astfel un efect de propagare în economie. Competitivitatea României este, de asemenea, afectată de schimbările legislative imprevizibile, împreună cu birocrația excesivă și ineficiențele persistente în administrația publică care
are nevoie de digitalizare într-un ritm susținut. Apreciem deschiderea la dialog și suntem convinși că acest forum poate facilita discuții extrem de utile atât pentru Guvern, cât și pentru mediul de afaceri, cu beneficii pentru economie și societate.”
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!