4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalMarlène Schiappa, ministru în guvernul Franței, apare pe coperta Playboy

Marlène Schiappa, ministru în guvernul Franței, apare pe coperta Playboy

În Franța a izbucnit un scandal după ce s-a aflat că una dintre femeile membre ale Guvernului, Marlène Schiappa, urmează să apară pe coperta revistei Playboy.

Ședința foto ar fi avut deja loc. O fotografie provocatoare în care apare Schiappa, îmbrăcată în lenjerie albă, circulă deja pe internet. În această poză sexy, în spatele doamnei Schiappa apare și drapelul național al Franței, ceea ce i-ar putea crea o problemă suplimentară.

Imaginea ar putea să apară pe coperta ediției Playboy din aprilie – iunie 2023.

Marlène Schiappa are 40 de ani, este originară din Corsica și este scriitoare. Ea face parte din partidul Renaissance, de orientare liberală. Acest partid, denumit uneori En Marche!, este chiar partidul președintelui Emmanuel Macron.

Schiappa a fost ministru delegat în cadrul Ministerului de Interne, între anii 2020 – 2022. În prezent, Schiappa este secretar de stat pentru Economie Socială și Asociații.

Marlène Schiappa s-a afirmat ca activistă pentru drepturile femeilor

Schiappa și-a prezentat punctul de vedere în acest scandal. „Défendre le droit des femmes à disposer de leurs corps, c’est partout et tout le temps. En France, les femmes sont libres. N’en déplaise aux rétrogrades et aux hypocrites” („Apărarea dreptului femeilor de a dispune de corpul lor este valabilă peste tot și tot timpul. În Franța, femeile sunt libere. Cu tot respectul pentru retrograzi și pentru ipocriți”) , a scris Schiappa pe Twitter, la data de 1 aprilie 2023.

Opiniile politicienilor francezi față de această inițiativă îndrăzneață a colegei lor sunt împărțite. Ministrul de Interne, Gérald Darmanin, i-a luat apărarea lui Schiappa. În schimb, premierul Elisabeth Borne, șefa Guvernului Franței, a avertizat că o asemenea apariție a unei femei din Executiv „este nepotrivită, mai ales în această perioadă”.

Premierul face astfel aluzie la protestele de stradă care, de câteva săptămâni, zguduie Franța. Protestele au pornit de la un proiect de reformă a sistemului de pensii, proiect promovat de președintele Macron.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...

Un bărbat din New York pledează vinovat în cazul „secției secrete de poliție” din China

Un bărbat din New York, Chen Jinping, a pledat vinovat pentru acuzația de a fi conspirat pentru a acționa ca agent străin neînregistrat, în...

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă