1.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăMarian Neacșu va fi ministru interimar al Ministerului Muncii după demisia lui...

Marian Neacșu va fi ministru interimar al Ministerului Muncii după demisia lui Marius Budăi

Vicepremierul Marian Neacșu va asigura interimatul la conducerea Ministerului Muncii, în urma demisiei din funcţie a lui Marius Budăi, potrivit unor surse guvernamentale citate la 13 iulie 2023, conform agerpres.ro.


Marian Neacşu s-a născut la 27 mai 1964. A absolvit Liceul de Teoretic din Topoloveni, Argeş (1982), Facultatea de Studii Economice a Universităţii din Craiova, fiind licenţiat în economie (1987). Este expert contabil, membru în Corpul Experţilor Contabili (2002), membru al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România şi a absolvit un program de master în domeniul „Studii de Securitate şi Apărare”, organizat de Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” (2013), potrivit www.cdep.ro.

A fost economist la IAS Slobozia (1987-1988), director al S.C. CERES S.A. Slobozia (1990-1993) şi al S.C. MORARITUL S.A. (1997-2004), EUROPRO INVEST SRL (2006-2008), S.C. ESSTRELLA SRL (2004-2008).

La nivelul administraţiei locale, a deţinut funcţii în Consiliul Judeţean Ialomiţa: preşedinte al Comisiei Agricultură-Servicii (1992-1996), preşedinte al Comisiei Buget-Finanţe (1996-2000), consilier (1992-2008), secretar (2000-2004) şi apoi membru (2004-2008) al Comisiei Buget-Finanţe. De asemenea, a fost consilier în Consiliul municipal Slobozia (2008).

A fost vicepreşedinte al filialei Ialomiţa a Partidului Democrat Agrar din România-PDAR (1991-2001), prim-vicepreşedinte PDSR Ialomiţa (1998-2001), membru în Biroul Permanent PSD Ialomiţa (2005-2008), preşedinte al PSD Ialomiţa şi secretar general al PSD (oct. 2015 – nov. 2018).

În Parlamentul României, a fost ales deputat de Ialomiţa pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat – Partidul Conservator (2008), reales (2012) pe listele PSD, fiind: vicelider (apr. 2010 – sept. 2012), lider (mai 2012 – febr. 2016) al Grupului parlamentar al PSD; vicepreşedinte al Comisiei pentru politică economică (sept.2014 – dec. 2016), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (oct. 2014 – febr. 2015), chestor (febr. – dec. 2016).

Marian Neacșu va asigura interimatul în fruntea Ministerului Muncii, având o lună de când a fost numit vicepremier al României

A fost numit, în 2017, în funcţia de consilier onorific pentru relaţia cu Parlamentul al premierului Sorin Grindeanu. În martie 2018, a fost ales secretar general al PSD, în cadrul Congresului extraordinar al formaţiunii. În februarie 2019, a părăsit PSD şi a fost numit coordonator al campaniei electorale a Pro România pentru alegerile europarlamentare. Revine în PSD, iar la 10 martie 2018, în cadrul congresului formaţiunii, a obţinut funcţia de secretar general.

În iunie 2020, Marian Neacşu a fost numit, de Parlament, membru în Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

În decembrie 2021, Marian Neacşu a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă. Tot atunci, a demisionat din funcţia de membru al Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

La 15 iunie 2023, Marian Neacşu a depus jurământul în funcţia de viceprim-ministru în Guvernul Marcel Ciolacu.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Kosovo detectează primul caz de mpox

Kosovo a raportat recent primul său caz de mpox, conform unui anunț oficial al autorităților sanitare, scrie Reuters. Kosovo detectează primul caz de mpox Acest caz...

TikTok, amendă de 3 milioane de ruble din partea Rusiei

Un tribunal din Rusia a amendat vineri platforma TikTok cu suma de trei milioane de ruble (aproximativ 28.930 de dolari), după ce a constatat...

Osamu Suzuki, fostul director al Suzuki Motor, a murit la vârsta de 94 de ani

Osamu Suzuki, fostul director al Suzuki Motor Corp., a murit la vârsta de 94 de ani, lăsând o moștenire semnificativă în industria auto. Osamu...
Ultima oră
Pe aceeași temă