-1.2 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSportFotbalMarcel Ciolacu susține organizarea finalei Europa League la București: „Vom adopta hotărârea...

Marcel Ciolacu susține organizarea finalei Europa League la București: „Vom adopta hotărârea de Guvern azi”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Executivul va adopta, în şedinţa de vineri, o hotărâre prin care susţine candidatura României pentru găzduirea finalei Europa League din 2026 sau 2027.

„Vom adopta hotărârea de Guvern prin care susţinem candidatura României pentru găzduirea finalei Europa League din 2026 sau 2027. Sper să putem repeta momentul 2012, când Arena Naţională a găzduit finala aceleiaşi competiţii”, a precizat prim-ministrul, la începutul şedinţei săptămânale a Executivului.

Proiectul prevede asigurarea cadrului legal în vederea organizării Finalei UEFA Europa League pe Arena Națională din Bucureşti, fiind necesare în acest sens o serie de scrisori de garanţie sau de confirmare, care presupun angajamentul instituţiilor statului pe diferite paliere.

Totodată, urmează să fie constituit un comitet interministerial de coordonare, structură fără personalitate juridică, care are ca obiectiv asigurarea condiţiilor necesare, obţinerea dreptului de organizare, precum şi pregătirea şi desfăşurarea efectivă la Bucureşti a Finalei UEFA Europa League din 2026 sau 2027.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa miercuri că a semnat angajamentul pentru depunerea candidaturii. Potrivit acestuia, calendarul este unul „strâns”, iar termenul pentru depunerea candidaturii ca oraş organizator este 15 noiembrie.

„Alte trei ţări candidează pentru organizarea evenimentelor: Germania, Turcia şi Scoţia. După deliberările UEFA, oraşele care vor găzdui cele două finale vor fi anunţate în mai 2024”, menţiona Nicuşor Dan.

Arena Naţională este cel mai mare stadion al României, inaugurat în septembrie 2011. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Tanczos Barna ar lua în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă că „ia în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%”, deși inițial a spus că nu...

Tanczos Barna ar lua în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă că „ia în calcul creșterea TVA-ului de la 19% la 21%”, deși inițial a spus că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă