7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăPoliticăMarcel Ciolacu a semnat la o dezbatere electorală că nu va numi...

Marcel Ciolacu a semnat la o dezbatere electorală că nu va numi un premier de la AUR dacă va fi președinte

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României și candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a fost prezent miercuri la a patra dezbatere cu candidații, organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului, moderată de jurnalistul Mihai Gâdea. Acesta a dat asigurări că PSD nu va face alianță cu AUR după alegerile parlamentare și cele prezidențiale, și i-a pus pe social democrați să voteze, în direct, această decizie.

„Știu ce nu voi face – ca să închidem și acest subiect definitiv – cu certitudine, chiar dacă acest lucru va însemna ca PSD să meargă el în opoziție, PSD nu va face majoritate cu partidul AUR. Eu vă propun în direct ca colegii mei să voteze, să fie o decizie politică că PSD nu face alianță cu AUR chiar dacă ne duce în opoziție.”, a spus Marcel Ciolacu.

Conducerea PSD a votat în direct, la dezbaterea prezidențială, că nu va face alianță cu AUR. Ciolacu: „Mai bine mergem în Opoziție”
După ce l-a întrebat pe Paul Stănescu dacă în sală se află peste 80% dintre membrii Consiliului Național al PSD, Marcel Ciolacu le-a cerut tuturor să voteze pentru ca PSD să nu facă alianță cu AUR după alegeri. El a refuzat să dea asigurpri în scris, spunând că va trimite presei documentul oficial care atestă decizia luată în această seară de social democrați.

Ciolacu a promis votanților AUR că va fi și președintele lor

Ciolacu a semnat, la dezbaterea Antena 3 CNN, că nu va numi niciodată un premier de la AUR
„Garantați și că AUR nu ajunge la guvernare în nicio formulă?”, a fost întrebat liderul PSD.

„Categoric. Ca să facem o distincție între românii care votează cu AUR, eu o să fiu și președintele acelor români, fiecare avem aceste drepturi. Eu cred că am intrat într-o logică în care împărțim voturile românilor înainte să fie exprimate. Doar PNL ar face alianță cu AUR, dar nu cred, sunt supărați acum, dar o să le treacă.”, a răspuns Marcel Ciolacu.

„Nu voi desemna un ministru din partea AUR”, a scris Marcel Ciolacu, negru pe alb, apoi a semnat.

Ciucă acuză un blat al PSD cu AUR: Mutarea a 10-20 de voturi/secție de votare pentru Simion

Nu este lipsit de relevanță cu cine câștigă, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă, despre o posibilă victorie a lui Marcel Ciolacu în fața lui George Simion, dacă președinții PSD și AUR ar ajunge în al doilea tur al prezidențialelor.
„Nu, n-am zis de Marcel Ciolacu. Nu, am spus în felul următor – dorința de a intra cu George Simion în turul 2 este și dorința Rusiei. De ce? Pentru că intrarea lui George Simion în turul 2 înseamnă… un aur mai puternic. Da, da, nu este lipsit de relevanță cu cine câștigă. Uitați-vă doar la rezultatele pe care le-a dat Sociopol, prin care Marcel Ciolacu apare, este evaluat în sondaj undeva la 26%, cu mult sub scorul pe care îl are Partidul Social Democrat. Iată un buzunar de voturi din care se poate interpreta că există un transfer de voturi, astfel încât Marcel Ciolacu se poate să susțină varianta în care (se poate asigura un transfer de voturi de la PSD spre AUR – n.r.)”, spune la România TV Nicolae Ciucă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Xi Jinping i-a solicitat lui Olaf Scholz să rezolve problema tarifelor impuse de UE asupra vehiculelor electrice din China

Președintele Chinei, Xi Jinping, a solicitat marți sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru a rezolva problema tarifelor impuse de Uniunea Europeană asupra vehiculelor electrice...

Înalta Curte: Nivelul de salarizare din spitale publice, finanțate integral din veniturile proprii, nu trebuie să fie la maximum anului 2022

Hotărârea poate genera ajustări salariale în cadrul spitalelor vizate, cu impact direct asupra personalului tehnic, economic și socio-administrativ Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ)...

Horoscop 20 noiembrie 2024. Evenimentele din trecut pot reveni în prim-plan pentru capricorni

Horoscop 20 noiembrie 2024. Haide să vezi ce ți-au pregătit astrele pentru această zi de miercuri. Horoscop 20 noiembrie 2024 Berbec: 21 martie – 19 aprilie Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă