9.2 C
București
duminică, 26 ianuarie 2025
AcasăEconomieMarcel Boloș explică deficitul mare,  prin nivelul record al investițiilor

Marcel Boloș explică deficitul mare,  prin nivelul record al investițiilor

La sfârșitul lunii august, deficitul bugetar era de 4,53% din PIB

Marcel Boloș explică explozia deficitului prin nivelul investițiilor, nu prin cheltuielile cu aparatul bugetar.

“Desigur că am avut și cheltuielile de personal și majorările salariale. Să ne aducem aminte de majorarea salarială care a venit pe fondul grevelor din sistemul public de învățământ. Apoi, protestele care au avut loc în sistemul public de sănătate și, ulterior, din toate celelalte categorii din sectorul public, de la Apărarea Națională, Ordinea Publică sunt beneficiare ale majorărilor salariale. Este ca un fel de avans care s-a dat la noua lege a salarizării unice și acestea mai apoi nefiind bugetate de la începutul anului se văd acum în contul de execuție bugetară, a declarat ministrul Boloș, într-o intervenție televizată.

Deficitul bugetar va creşte la 122,8 miliarde lei, respectiv 6,94% din PIB, de la 87 miliarde lei, 5% din PIB, cât prevede legea bugetului adoptată la începutul acestui an.

“Ultima execuție bugetară pe care o avem la data de 31 august 2024 arată un nivel record al investițiilor pe care le-a realizat Guvernul României și desigur aceste investiții importante pentru dezvoltarea României vin din Politica de Coeziune, din implementarea proiectelor de infrastructură, atât cele din domeniul transporturilor, dar și cele care privesc modernizarea școlilor, spitalelor și desigur avem investiții și reforme importante care vin din PNRR, unde după cum se cunoaște avem o sumă alocată de peste 29 de miliarde de euro”, a mai transmis ministrul de Finanțe.

Marcel Boloș ne consolează și spune că și alte țări europene se confruntă cu deficite excesive. “Să ne aducem aminte că Italia are în jur de 121% din PIB datoria publică și că de abia face față la plata serviciului datoriei și la plata dobânzilor. Franța își estimează un deficit bugetar de 5,6% la sfârșitul acestui an, deși pentru Franța, un astfel de nivel al deficitului este extraordinar de ridicat”.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Consiliul Național al PNL se reunește pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale

Crin Antonescu este susținută de Coaliția formată din PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților, după semnarea unui protocol de colaborare pe 23 decembrie, anul...

Managerul Muzeului Național Brukenthal, semnal de alarmă privind siguranța patrimoniului cultural național

Managerul a atras atenția asupra necesității de a face investiții în sistemele de siguranță pentru protejarea patrimoniului, amintind de cel mai mare jaf de...

Raluca Turcan: Furturi similare au avut loc și în alte muzee internaționale, asta nu trebuie să blocheze o inițiativă de a expune valorile culturale

Fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, a ridicat semne de întrebare asupra circumstanțelor furtului pieselor din tezaurul dacic, considerând incidentul unul deosebit de grav...
Ultima oră
Pe aceeași temă