Ministerul Apărării Naţionale (MApN) salută notificarea transmisă de Congresul SUA cu privire la vânzarea către România a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generaţia a V-a, F-35” – faza I, prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS).
„Faza I a programului de înzestrare presupune achiziţia a 32 de avioane F-35, precum şi motoare, suportul logistic iniţial, serviciile de instruire, simulatoare de zbor şi muniţii aer-aer şi sol-sol, pentru o valoare estimată de 6,5 miliarde USD, în concordanţă cu aprobarea prealabilă a Parlamentului României. Programul de achiziţie include, de asemenea, şi un pachet de cooperare industrială”, se arată într-un comunicat al MApN.
Conform aceleiaşi surse, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a transmis că tehnica militară de ultimă generaţie achiziţionată prin colaborarea cu SUA, în ultimii ani, a schimbat profilul armatei României la nivelul capacităţii de acţiune şi al interoperabilităţii cu armatele aliate.
„Sistemele de rachete Patriot şi HIMARS, transportoarele blindate Piranha V, aeronavele multirol F-16, bateriile de coastă NSM, şi, de acum şi aeronavele de generaţia a V-a, F-35 asigură ţării noastre o poziţie întărită din punct de vedere strategic în regiune, unde acţionăm ca pilon de stabilitate al NATO şi ne asigură ancore puternice de interoperabilitate cu aliaţii noştri”, a declarat Tîlvăr, citat în comunicat.
El a subliniat, totodată, importanţa parteneriatului strategic româno-american în contextul de securitate regional, apreciind că, prin prezenţa substanţială cu trupe pe teritoriul României, SUA „contribuie în mod esenţial la consolidarea apărării flancului estic aliat în regiunea Mării Negre şi descurajarea agresiunilor”.
În comunicat se menţionează că avionul F-35 dispune de performanţe tehnologice foarte avansate, în principal caracteristica STEALTH care asigură o semnătură radar redusă, integrarea senzorilor de ultimă generaţie, a sistemelor avansate de comunicaţii şi prelucrare a informaţiilor.
MApN reaminteşte că, în anul 2012, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”. Aceasta a prevăzut realizarea graduală a capabilităţii operaţionale aeriene, reprezentată de trei escadrile de luptă dotate cu câte 16 avioane multirol fiecare, de preferat de generaţia a V-a F-35, cu o perioadă de tranziţie asigurată cu avioane F-16 în serviciu, transferate din excedentul altor state, etapă care se va finaliza în scurt timp cu cele 32 de aeronave F-16 achiziţionate din Norvegia.
„Valoarea notificată Congresului SUA de către Departamentul de Stat aferentă unui program specific procesului Foreign Military Sales Congres este determinată de către Guvernul SUA în baza procedurilor interne şi poate depăşi valoarea efectivă a achiziţiei, stabilită prin acordul de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA). În cazul programului de achiziţie a aeronavelor F-35 de către România a fost notificat Congresul SUA cu o valoare iniţială mai mare, de aproximativ 7,2 miliarde de dolari. După aprobarea de către Congres, guvernele României şi Statelor Unite vor semna contractul de tip LOA, achiziţia de către partea română urmând a se realiza la valoarea estimată şi aprobată de Parlamentul României, de 6,5 miliarde dolari”, se mai arată în comunicatul MApN.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!