4.3 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiMamă cercetată penal după ce nu şi-a mai trimis copilul la şcoală

Mamă cercetată penal după ce nu şi-a mai trimis copilul la şcoală

Reprezentanţii Poliţiei Dolj au declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că acest caz a fost descoperit în urma activităţilor preventive derulate de poliţişti la începutul anului şcolar, în unităţile de învăţământ.

”Printre alte cazuri s-a constatat şi că un copil de 13 ani, care rămăsese repetent de două ori, nu a mai fost trimis la şcoală, deoarece mama lui considera că nu este necesar probabil din cauză că a crezut că nu face faţă. Aceasta a fost decizia ei. Colegii au deschis dosar penal şi se fac cercetări în cazul dosarului”, potrivit Poliţiei Dolj.

Elevul este înscris la Şcoala generală din Filiaşi, fiind primul an în care a lipsit din luna septembrie. Anii trecuţi a mai avut absenţe, însă nu au existat situaţii în care să nu se prezinte deloc.

După ancheta poliţiştilor mama a decis să-l ducă din nou la şcoală, însă poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunea de împiedicare a accesului la învăţământul general obligatoriu.

Cele mai citite

Congresul SUA certifică victoria electorală a lui Trump, prin vocea Kamalei Harris

Vicepreședintele Kamala Harris și-a recunoscut înfrângerea, anunțând câștigătorul alegerilor din 2024 Congresul SUA a certificat, în mod oficial, victoria electorală a președintelui republican ales, Donald Trump,...

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...

Transnistria, rămasă fără gaze și căldură, refuză ajutorul dat de Chișinău

Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova,...
Ultima oră
Pe aceeași temă