4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSănătateMajoritatea țărilor UE au votat marți pentru teste COVID pentru călătorii din...

Majoritatea țărilor UE au votat marți pentru teste COVID pentru călătorii din China

„Majoritatea covârşitoare” a țărilor UE au votat marţi în favoarea unor teste Covid sistematice pentru călătorii din China înainte ca aceştia să plece spre Europa, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează AFP.

Măsura face parte din recomandările unui comitet de experţi în sănătate al Celor 27 (Comitetul pentru securitate sanitară) şi va fi discutata miercuri în cadrul unei reuniuni menite să pregătească un răspuns coordonat al UE în faţa unei explozii a numărului de infecţii în China.

Experţii în sănătate au examinat marţi alte măsuri propuse de Comisie, aceea de a impune purtarea măştilor pentru pasagerii din China, controlul apelor uzate ale avioanelor şi testarea sporită, cu secvenţiere genomică, pe aeroporturi la sosire, în vederea identificării unor posibile noi variante ale virusului, potrivit agerpres.ro.

Majoritatea țărilor din UE au votat pentru teste COVID pentru călătorii care vin din China într-o manieră coordonată

„Aceste măsuri ar trebui să vizeze cele mai expuse zboruri şi aeroporturi şi să fie puse în aplicare într-o manieră coordonată (în întreaga UE) pentru a le asigura eficacitatea”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Reuniunea de miercuri a IPCR (dispozitivul european de reacţie la nivel politic în situaţii de criză) ar putea duce la recomandări care vor trebui apoi aprobate de statele membre.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

2025, un an dificil pentru recrutare: alegerea între angajați performanți și salarii mai mici

Anul 2025 se preconizează a fi unul complicat pe piața muncii, cu provocări majore pentru firmele de recrutare. Negocierea pachetelor salariale devine tot mai dificilă,...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Avertizări meteo pentru jumătate din țară: Coduri portocaliu și galben de vânt, viscol și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cinci avertizări meteo, valabile miercuri și joi, care vizează peste jumătate din țară, inclusiv Capitala. Un Cod portocaliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă