5.9 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiMai mulți bărbați reținuți pentru agresarea unor jurnaliști și a unui activist...

Mai mulți bărbați reținuți pentru agresarea unor jurnaliști și a unui activist de mediu

Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, au fost reţinuţi în urma agresării a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din judeţul Suceava, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Potrivit sursei citate, agresiunea s-a produs pe raza unui ocol silvic privat, din zona comunei Panaci.

„Peste 30 de poliţişti din cadrul IGPR şi IPJ Suceava au desfăşurat activităţi investigative şi de cercetare penală, în sistem integrat, fiind depuse diligenţele necesare pentru exprimarea şi obţinerea calităţii procesuale a victimelor, dar şi pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor. Au fost continuate activităţile de cercetare în teren, pentru completarea materialului probator cu suportul structurilor criminalistice şi s-au desfăşurat activităţi investigative complexe, pentru stabilirea cercului de suspecţi şi individualizarea gradului de participaţie penală”, precizează IPJ Suceava într-un comunicat.

Reprezentanţii instituţiei afirmă că 12 persoane au fost conduse la audieri la sediul Poliţiei din Vatra Dornei, iar, la finalul activităţilor procedurale, patru bărbaţi, domiciliaţi în comunele Şaru Dornei şi Panaci, au fost reţinuţi pentru 24 de ore fiind cercetaţi pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi purtare abuzivă.

Cei patru bărbaţi au fost încarceraţi în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi apoi instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Marius Șumudică, afectat de penalizarea fostei sale echipe. „Dacă se desființează, nu mai văd banii”

Yeni Malatyaspor, echipa din Turcia unde Marius Șumudică a fost antrenor în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, a fost penalizată drastic de FIFA...

Germania, tot mai aproape de alegeri anticipate. Guvernul a căzut

Cancelarul german Olaf Scholz a suferit o înfrângere majoră luni, când majoritatea celor 733 de parlamentari din Bundestag și-au retras sprijinul față de el,...

Nick Kyrgios îl provoacă pe Jannik Sinner. „Aș declanșa haosul pentru a câștiga”

Australianul Nick Kyrgios a lansat declarații controversate la adresa liderului mondial Jannik Sinner, pe care îl consideră vinovat pentru scandalul de dopaj din 2024,...
Ultima oră
Pe aceeași temă