18.8 C
București
joi, 22 mai 2025
AcasăInternaționalMAE anunță că 11 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora...

MAE anunță că 11 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, luni, în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 11 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au ajuns în Egipt, prin punctul de frontieră Rafah, potrivit agerpres.ro.

Aceştia au fost preluaţi de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în Egipt, care i-a însoţit până la Cairo, de unde vor fi îmbarcaţi spre România, în perioada următoare.

Până în prezent, 313 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza.

Ministerul român aminteşte că menţine contactul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a altor cetăţeni români şi membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.

MAE anunță că alți doi cetățeni români sunt ostatici în Gaza

Doi români care au domiciliul în Israel, cu dublă cetățenie, se pare că sunt ostatici în Fâșia Gaza, anunță MAE.

“În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că autoritățile israeliene au informat că, în urma verificărilor efectuate, alți doi cetățeni cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel, sunt ostatici în Fâșia Gaza”, potrivit unui comunicat de presă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lansare dublă de carte în prezența autorului grec Isidoros Zourgos și a lui Răzvan Lucescu

Curtea Veche Publishing anunță o dublă lansare de carte dedicată romanului „Câteva nopți și încă una” de Isidoros Zourgos, unul dintre cei mai apreciați...

CCR închide definitiv disputa electorală: Cererea lui Simion, respinsă în unanimitate

Judecătorii au considerat cererea ca fiind lipsită de fundament, închizând astfel orice dezbatere juridică asupra validării scrutinului Curtea Constituțională a României a respins, joi dimineață,...

Putin anunță că armata rusă a început crearea unei zone de securitate la granița cu Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că armata rusă a început să creeze o zonă de securitate la frontiera cu Ucraina, care ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă