5.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăPoliticăLudovic Orban: Port o răspundere foarte mare pentru destinul PNL

Ludovic Orban: Port o răspundere foarte mare pentru destinul PNL

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că este în continuare capabil să conducă partidul și că "poartă o răspundere foarte mare pentru destinul PNL".

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că este în continuare capabil să conducă partidul și că „poartă o răspundere foarte mare pentru destinul PNL”.

Orban le-a transmis liberalilor vasluieni că nu a luat uşor decizia de a mai candida pentru un mandat în fruntea partidului.

„După aproape o lună de examen interior, am luat decizia să candidez pentru un nou mandat. Am luat această decizie pentru că, hai să fim cinstiţi, toată viaţa mea matură mi-am dedicat-o PNL. Din 1990, promovez ideile liberale, pentru a convinge oamenii că ideile liberale sunt singurele care pot să asigure drumul corect pentru ţara asta şi, până la urmă, o şansă pentru fiecare dintre cetăţeni. Port o răspundere foarte mare pentru destinul PNL. M-am hotărât să candidez pentru că am convingerea interioară că am capacitatea de a conduce în continuare PNL spre o evoluţie pozitivă, spre o guvernare performantă şi mai ales am puterea, ştiinţa şi energia de a pregăti PNL pentru un an crucial, care va fi anul 2024. (…) De 30 de ani sunt implicat în viaţa politică şi chiar dacă unii zic că nu mai am benzină, eu le spun că am o energie pe care poate nici unii de 30-40 de ani nu o au”, a menţionat Orban.

Preşedintele PNL şi-a prezentat, vineri, Moţiunea „Forţa Dreptei” în şedinţa Comitetului Director Judeţean Vaslui, care a avut loc la sediul partidului din municipiul Huşi.

Ludovic Orban a afirmat că îl consideră pe preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, care a fost ministru al Sănătăţii în Guvernul pe care l-a condus, „camaradul” său, cu care a trecut împreună peste încercări la care nu şi-ar fi imaginat vreodată că trebuie să vină cu soluţii.

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, reales în funcţie în luna iunie, şi-a anunţat anterior sprijinul pentru Florin Cîţu la Congresul PNL de pe 25 septembrie. 

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Canalul Panama: Un proiect care a revoluționat transportul global

Canalul Panama este unul dintre cele mai mari și importante proiecte inginerești din istorie, facilitând comerțul global prin scurtarea semnificativă a distanțelor dintre Oceanul...

Liga Campionilor: Real Madrid învinge la scor pe RB Salzburg 5-1/Feyenoord Rotterdam-Bayern Munchen 3-0/PSG-Manchester City 4-2

Real Madrid, deținătoarea trofeului, a obținut o victorie clară, miercuri seara, în penultima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce Bayern Munchen...

Datoria publică este preconizată să crească la 57% din PIB în următoarele 12 luni

Deficitul bugetar prognozat pentru 2025 ajunge la 7,3% din PIB, iar creșterea economică estimată scade la 1,3% Conform estimărilor realizate de analiștii Asociației CFA România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă