5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiLudovic Orban își face partid. Cum se va numi noua formațiune politică

Ludovic Orban își face partid. Cum se va numi noua formațiune politică

Ludovic Orban își face partid, este anunțul pe care l-a făcut fostul lider liberal la un post de televiziune. El a declarat că nu poate fi acord cu noua conducere PNL, care își dorește o alianță cu social-democrații pentru formarea noului Guvern. Aceasta ar fi picătura care a umplut paharul. Decizia, spune el, o va lua în următoarele săptămâni, iar noul partid ar putea fi înființat până la sfârșitul anului.

Ludovic Orban a declarat la Digi 24 că nu vrea să plece din PNL, dar este obligat să recurgă la acest gest deoarece partidul a luat-o într-o direcție greșită. Oficialul a dezvăluit și care ar motivul ce l-ar determina să ia, cu adevărat, această decizie radicală. 

Ludovic Orban își face partid. Nu vrea, dar spune că e obligat

„Eu nu vreau să plec din PNL, pentru că mi-am petrecut 31 de ani în mișcarea liberală. Nu sunt omul care să plec că așa mi s-a năzărit, dar nu mai pot fi părtaș la deciziile conducerii PNL, care în acest moment e complet ruptă de realitate. PNL trebuie să se întoarcă cu fața la oameni, să-l demită pe Cîțu și să refacă vechea coaliție de centru dreapta, să susțină procesul de reforme la care ne-am angajat. Când mă lămuresc că nu mai există nicio speranță de a salva PNL, voi lua această decizie de a forma o nouă structură politică. E o chestiune de două, patru, câteva săptămâni”, a declarat Orban.

De ce anume depinde decizia lui 

El susține că majoritatea din conducerea actuală a PNL are o înțelegere cu PSD, girată de la Cotroceni, în vederea formării unei majorități parlamentare. Orban a menționat că dacă PNL se aliază cu PSD, atunci se desparte de PNL. „Cred că majoritatea din biroul executiv este în înțelegere cu PSD. Dacă această conducere non-legitimă care practic a ocupat PNL și face de râs partidul în fiecare zi, dacă această conducere face guvernul cu PSD-ul, drumurile noastre se despart”, a amenințat Orban.

Cum se va numi partidul lui Ludovic Orban 

În ceea ce privește numele noii formațiuni politic, Ludovic Orban a declarat că partidul s-ar putea numi Forța Liberală sau Forța Națională. „Este posibil să construiesc o nouă forță politică, Forța Liberală, Forța Națională, numele e mai puțin important. Mă gândesc cu foarte mare seriozitate la acest lucru. N-mi doresc, aș prefera să le revină mintea la cap colegilor mei, să se trezească efectiv din starea asta de tulburare și din ruperea totală de realitate. Speranțele sunt mici, dar încă mai sper”, a mai precizat fosțul lider PNL

Ludovic Orban a anunțat de ceva vreme că-și va face partid nou, dar nici în trecut, nici acum nu a reușit să spună câlar când se va întâmpla acest lucru.

CITEȘTE ȘI: Orban explică de ce și-a dat demisia de la șefia Camerei

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă