4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiLitoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1...

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai aglomerate

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând stațiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, relevă datele centralizate de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de vacanțe. Gradul mediu de ocupare al unităților hoteliere deschise în acest interval, adică aproximativ 150 de hoteluri, a depășit procentul de 50%.

Bilanțul la finalul vacanței arată că stațiunile Mamaia, Costinești și Vama Veche au fost cele mai populare, acest lucru fiind influențat și de faptul că în aceste destinații au fost organizate evenimente diverse, de la concerte la festivaluri culinare. În plus, Neptun se numără anul acesta printre preferințele turiștilor care și-au făcut vacanțele pe litoral datorită faptului că multe unități de cazare care se deschideau mai târziu au decis să se alinieze la trendul general și să inaugureze sezonul estival chiar pe data de 1 Mai.

Cele mai căutate hoteluri au fost cele de 3 stele, urmate de cele din categoria de 4 stele, mare succes având mai ales unitățile dotate cu centre spa. Datele centralizate de turoperator mai arată că valoarea medie a sejurului a fost 1.106 lei/camera dublă. Pentru 1 Mai, tarifele au pornit de la 103 lei/noapte/cazare în cameră dublă, iar pentru Paște ofertele au fost de la 101 lei/noapte/camera dublă.  

„În ceea ce privește durata sejurului, turiștii au petrecut în medie 4,2 nopți pe litoral, ceea ce arată că mulți au unit ziua liberă de 1 Mai cu cele acordate cu ocazia Paștelui pentru a-și prelungi vacanța. Așa cum ne așteptam, apropierea dintre cele două sărbători a avut un impact pozitiv asupra rezervărilor pe litoralul românesc”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Datorită specificului diferit al celor două sărbători de la începutul lunii mai, pe litoral au ajuns două categorii principale de turiști: tinerii, care au optat în special pentru distracție în cluburi și la festivalurile de muzică, și familiile cu copii, care s-au relaxat în hoteluri sau pe plajă și au participat la evenimentele publice organizate de autorități.

După această vacanță care dă startul sezonului estival 2024, hotelierii de pe litoral lansează o nouă ediție a programului Litoralul pentru Toți, prin care turiștii pot merge la mare cu prețuri pornind de la 69 lei/noapte/camera dublă.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Israel intensifică atacurile în Fâșia Gaza: bilanț tragic și evacuări de spitale

Atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 17 palestinieni, inclusiv opt persoane aflate într-o școală care adăpostea familii strămutate, conform...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă