1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalLiderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, vrea un acord cu Israelul

Liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, vrea un acord cu Israelul

Liderul politic al Hamas Ismail Haniyeh a negat joi că fiii săi care au fost ucişi într-un atac israelian săptămâna aceasta erau luptători ai mişcării islamiste palestiniene şi a declarat că „interesele poporului palestinian sunt puse înainte de orice”, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

„Căutam să ajungem la un acord, dar ocupaţia încă amână şi evită un răspuns la cereri”, a declarat liderul Hamas pentru Reuters, fiind întrebat dacă uciderea a trei dintre fiii săi va afecta discuţiile în desfăşurare privind un armistiţiu în Gaza şi schimbul de ostatici.

Forţele israeliene i-au ucis pe trei dintre fiii liderului Hamas Ismail Haniyeh într-o lovitură aeriană în Fâşia Gaza fără a-i consulta pe şefii armatei sau pe liderii politici, nici măcar pe premierul Benjamin Netanyahu, relatează joi o agenţie de presă israeliană, citată de Reuters.

Uciderea rudelor lui Haniyeh ar putea complica negocierile menite să asigure o oprire a luptelor în Gaza, în schimbul eliberării a 133 de ostatici israelieni despre care se crede că sunt încă ţinuţi în enclava asediată.

Hamas cere o încetare a ofensivei israeliene, o retragere a forţelor israeliene şi permisiunea ca palestinienii strămutaţi să se poată întoarce la locuinţele lor.

Israelul vrea să asigure întoarcerea ostaticilor, dar susţine că nu va pune capăt războiului până când Hamas nu este distrusă ca forţă militară şi că încă intenţionează să lanseze o ofensivă la Rafah, unde s-au refugiat peste un milion de civili.

Liderul Hamas merge miercuri în Egipt pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, urmează să călătorească miercuri în Egipt pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza şi un schimb de prizonieri palestinieni cu Israelul, a declarat marţi o sursă din cadrul mişcării islamiste, informează AFP, preluat de agerpres.ro.

Cu sediul în Qatar, Haniyeh se va deplasa miercuri în Egipt, în fruntea unei delegaţii Hamas “la nivel înalt”.

În Egipt va purta discuţii cu şeful serviciilor secrete egiptene, Abbas Kamel, cu privire la oprirea agresiunii şi a războiului pentru a pregăti un acord de eliberare a prizonierilor şi încheierea asediului impus Fâşiei Gaza”, a declarat sursa pentru AFP.

Egiptul şi Qatarul au contribuit la medierea unui armistiţiu de o săptămână la sfârşitul lunii noiembrie, în timpul căruia 80 de israelieni ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza au fost schimbaţi cu 240 de palestinieni închişi de Israel.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Klaus Iohannis, după consultările cu partidele: „Negocierile pentru formarea Guvernului sunt aproape finalizate”

Președintele Klaus Iohannis a susținut, duminică, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în urma consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare, în cadrul...

Vânzări de acțiuni Revolut de peste 1 miliard de dolari după obținerea licenței bancare în Marea Britanie

Angajații și investitorii timpurii ai fintech-ului Revolut au vândut acțiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari începând cu luna august, după ce...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă