5.1 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăPoliticăLiderii partidelor extremiste din România, campioni pe TikTok

Liderii partidelor extremiste din România, campioni pe TikTok

Rețeaua de socializare Tik Tok a avut un rol major în câștigarea alegerilor regionale din Germania de către extrema dreaptă, susțin analiștii. La alegerile de duminică din statele din estul Saxoniei și Turingia, Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut cele mai bune rezultate ale oricărui partid de extremă dreaptă de la al Doilea Război Mondial.

Specialiștii au analizat activitatea partidului de extremă dreapta pe aplicația TikTok și au constatat că AfD a fost de două ori mai eficient în a ajunge la electorat prin această rețea de socializare decât celelalte partide germane la un loc.

Și în România, reprezentanți partidelor de extremă dreapta s-au îndreptat către această platformă, unde au cei mai mulți urmăritori pe TikTok dintre politicieni. Videoclipurile postate de aceștia ajung să aibă sute de mii sau chiar milioane de accesări.

Diana Șoșoacă, președintele SOS, partid extremist, are peste 405.000 de urmăritori pe rețeaua TikTok. De asemenea, contul său oficial are 1,9 milioane de aprecieri, ceea ce înseamnă că mesajul transmis ajunge la un număr impresionant de persoane. Astfel, clipurile postate de lidera SOS ajung să aibă câteva sute de mii de vizualizări.

În același timp, contul de TikTok al lui George Simion, președintele AUR, partidul extremist din România cu cei mai mulți adepți, este urmărit de peste 441.000 de utilizatori și are 7,3 milioane de aprecieri. Postările „fixate“ cu cel mai mare impact ajung chiar la 1,9 milioane de vizualizări. De altfel, ultimele înregistrări video postate ajung în doar 24 de ore la zeci de mii de vizualizări și sute de aprecieri.

Ciucă, cel mai slab pe TikTok

Dacă aruncăm o privire și pe conturile de TikTok ale liderilor celor mai puternice partide din România, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, ambii candidați la alegerile prezidențiale, observăm că acestea au mult mai puțini urmăritori și aprecieri.

Astfel, contul lui Marcel Ciolacu este urmărit de numai 7.500 de persoane și are aproape 51.000 de aprecieri. Cu toate acestea, videoclipurile postate pe contul acestuia ajung la zeci de mii de vizualizări, dar asta pentru că sunt distribuite masiv, cel mai probabil de activul de partid, însă cele mai multe au doar câteva mii de accesări.

Cel mai slab în privința urmăritorilor pe TikTok se situează președintele PNL, Nicolae Ciucă. Contul său oficial este urmărit doar de 1.100 utilizatori și are doar 2.640 de aprecieri. Astfel, impactul videoclipurilor postate pe contul liderului PNL este foarte redus, de până la 2.000 de vizualizări.

Mult mai bine în privința urmăritorilor se poziționează lidera USR, Elena Lasconi, și ea candidată la președinție. Contul acesteia de TikTok este urmărit de peste 30.500 de utilizatori și are, totodată, aproape 263.000 de aprecieri. Videoclipurile postate de aceasta au un impact ridicat, cu zeci de mii de vizualizări și chiar câteva sute de mii.

Conținutul de pe TikTok, propagat de o rețea de influenceri

Promovarea partidului AfD pe TikTok nu reprezintă o noutate. În vară, după alegerile la Parlamentul European, publicația americană „Wired“ a prezentat un raport întocmit de cercetători de la organizația non-profit „AI Forensics și Interface“, care arăta că politicienii de la partidul de extremă dreapta din Germania au profitat de algoritmii aplicație, astfel că utilizatorii care căutau alte partide politice erau îndreptați către AfD.

Cercetătorii au descoperit că, într-un sfert din cazuri, tinerii utilizatori din Germania care au căutat pe aplicație anumite partide politice și politicieni ai acestora în săptămânile premergătoare votului din 5 iunie au primit în schimb sugestii pentru alte partide, în majoritatea legate de AfD, principalul partid de extremă dreapta din Germania. Tendința aceasta a continuat și la alegerile regionale din 1 septembrie. 

Roland Verwiebe, profesor la Universitatea din Potsdam și unul dintre coordonatorii unui proiect de monitorizare a activității partidelor germane pe TikTok, a spus, pentru DW, că fluxul de videoclipuri postate de AfD pe TikTok a avut un rol decisiv în rezultatul alegerilor: „Credem că succesul AfD pe TikTok a contribuit la succesul electoral al AfD”.

În studiul efectuat, cercetătorii germani au creat 30 de profiluri TikTok fictive ale utilizatorilor născuți în 2006 și care locuiesc în Turingia, Saxonia și Brandenburg, unde urmau să aibă loc alegeri regionale, după care au analizat peste 75.000 de videoclipuri care au apărut în fluxurile lor în săptămânile premergătoare alegerilor. S-a constatat că celor 30 de utilizatori li s-au arătat nouă videoclipuri pe săptămână cu conținut AfD, față de cu puțin peste un videoclip pe săptămână legat de Uniunea Creștin Democrată de centru-dreapta sau nou-formata Alianță populistă Sahra Wagenknecht (BSW). „SPD, de exemplu, a produs mai multe videoclipuri decât AfD în cele opt săptămâni dinaintea alegerilor”, a spus Verwiebe. O explicație poate să fie, potrivit acestuia, o rețea de influenceri de dreapta care a contribuit la propagarea conținutului transmis de AfD.

O analiză a Data Report arată că TikTok avea 8,97 de milioane de utilizatori cu vârsta de 18 ani și peste în România la începutul anului 2024, în creștere cu 18,4% față de începutul anului 2023 și cu peste 40% mai mulți față de față de cei 6,37 de milioane de utilizatori înregistrați la începutul anului 2022.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...
Ultima oră
Pe aceeași temă