Libanul anunță primul deces cauzat de holeră de la depistarea bolii la începutul lunii octombrie, potrivit Reuters, relatează stiripesurse.ro.
Libanul a anunțat primul caz de deces cauzat de holeră de la depistarea bolii pe teritoriul său în octombrie, a anunțat miercuri Ministerul Sănătății.
Libanul a înregistrat pe 5 octombrie primul său caz de holeră din 1993 încoace, probabil ca urmare a unei epidemii grave din Siria vecină care a traversat granița dintre cele două țări.
Numărul total de infecții înregistrate până în prezent a ajuns la 26, a precizat ministerul.
Pericol de holeră în județele României de la granița cu Ucraina și Republica Moldova
Există pericol de holeră în județele României de la granița cu Ucraina și Republica Moldova, în această perioadă a anului 2022.
Ministerul Sănătății din România a transmis un avertisment în acest sens.
„Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, supraveghează în mod curent bolile diareice acute în sezonul estival, iar judeţele din zonele de frontieră cu Republica Moldova şi Ucraina au fost atenţionate pentru identificarea rapidă a oricărei suspiciuni de holeră”, precizează Ministerul Sănătății.
În România nu se mai consemnaseră cazuri de holeră în ultimii 30 de ani. Acest avertisment apare în contextul în care s-ar fi identificat cazuri de holeră, în anul 2022, în Republica Moldova. Ar putea fi contaminată apa râului Nistru, din estul Republicii Moldova.
„Din cauza cazurilor care apar sporadic, Republica Moldova monitorizează apele de îmbăiere neamenajate pentru prezenţa vibrionului holeric. Tulpina izolată nu face parte din categoria celor care provoacă boală la om”, precizează Ministerul Sănătății de la București.
Pericol de holeră în taberele de refugiați
Totuși, în județele de la frontiera României s-au luat măsuri suplimentare de protecție. Presa anunță că DSP Suceava întărește triajul epidemiologic în taberele de refugiați veniți din Ucraina. În Ucraina există una dintre cele mai reduse rate de vaccinare din Europa.
Vechea boală, holera, se manifestă prin tulburări digestive, vărsături, crampe musculare și deshidratare excesivă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!