10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieLegile Educației ar putea fi aprobate în ședința de miercuri a Guvernului

Legile Educației ar putea fi aprobate în ședința de miercuri a Guvernului

Legile Educației au fost incluse pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Guvernului. Dacă vor fi aprobate de Executiv, acestea vor fi trimise spre dezbatere în Parlament.

Legile Educaţiei sunt în dezbatere publică din 27 februarie. Acestea erau programate pentru a fi dezbătute în şedinţa din 23 martie a Guvernului, dar discuțiile au fost amânate deoarece Ligia Deca, ministrul Educaţiei, a lipsit, fiind bolnavă de COVID-19.

Anterior, ministrul Deca a susţinut că Legea Învăţământului Preuniversitar se bazează pe trei pioni importanţi: „creşterea calităţii în educaţie şi reducerea anlfabetismului funcţional, creşterea incluziunii, echităţii şi reducerea abandonului şcolar şi un al trelea care este reprezentat de integrarea tuturor lecţiilor pe care le-am învăţat împreună, în perioada pandemiei şi a altor situaţii de criză pe care ţara noastră le-a traversat în ultimii ani”.

Ministrul Educației a prezentat și avantajele proiectului Legii Învăţământului Superior

„Ne dorim în primul rând comunităţi universitare bine ancorate în comunitatea internaţională, inclusiv prin mobilităţi susţinute financiar şi prin proiecte de colaborare în zona academică şi în zona cercetării. În condiţiile în care aproape unul din doi studenţi abandonează studiile universitare mai ales în prima parte a programelor propunem măsuri adecvate pentru a combate acest fenomen şi a orienta mai bine tinerii pe parcursul lor academic. Consolidăm învăţământul centrat pe student, inclusiv participarea tinerilor în procesele decizionale, definim mai bine noţiunea de integritate şi etică universitară”, a mai spus ministrul Educaţiei, potrivit jurnalul.ro.

Ședința de Guvern va avea loc miercuri, pe 29 martie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Minivacanța de Paște după intrarea în Schengen. Peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum...

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște)...
Ultima oră
Pe aceeași temă