3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis: „Trebuie să reformăm sistemul de pensii în aşa fel încât...

Klaus Iohannis: „Trebuie să reformăm sistemul de pensii în aşa fel încât să fie echitabil și sustenabil”

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, marţi, că sistemul de pensii trebuie reformat în aşa fel încât să fie echitabil şi să fie sustenabil.

Întrebat despre raportul favorabil dat de comisiile de specialitate din Senat la proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, șeful statului și-a expus punctul de vedere.

„Ştiţi că nu comentez legi care sunt în parcursul parlamentar. Acolo lucrurile sunt discutate, sunt analizate. Eu mă exprim atunci când ajunge legea pe masa mea, dar pot să vă confirm ceea ce am spus şi ultima dată când am avut o întrebare pe această temă la Bruxelles: pensiile sunt o temă foarte, foarte serioasă şi nu numai pentru pensionari, ci şi pentru politicieni. Noi trebuie să avem grijă să reformăm sistemul de pensii în aşa fel încât să fie echitabil şi să fie sustenabil, adică pensionarii să primească real ce li se cuvine după o viaţă de muncă, dar trebuie să ne asigurăm că sistemul este foarte solid şi că aceste pensii pot fi plătite şi peste zece, peste 20 şi peste 30 de ani, despre asta vorbim, restul sunt discuţii pe detalii de care se ocupă Parlamentul şi când ajunge la mine o să vă spun dacă o consider suficientă sau dacă trebuie să mai lucreze o dată”, a declarat preşedintele Iohannis, după întâlnirea cu premierul polonez, Mateusz Morawiecki, care efectuează o vizită la Bucureşti.

Comisiile de specialitate din Senat (juridică, pentru muncă şi pentru apărare) au dat, marţi, raport comun favorabil cu amendamente admise şi respinse proiectului de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Majoritatea voturilor exprimate au fost „pentru”, înregistrându-se şi nouă voturi împotrivă şi abţineri. Senatorii AUR s-au abţinut de la vot.

Proiectul va intra, miercuri, în dezbaterea plenului Senatului, prima Cameră sesizată.

Termenul de adoptare tacită a proiectului este 31 martie.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

În Statele Unite, cazurile de tuse convulsivă au crescut alarmant în ultimele luni

În Statele Unite, cazurile de tuse convulsivă, cunoscută și sub numele de pertussis, au crescut alarmant în ultimele luni, conform datelor furnizate de Centrele...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...

Horoscop 26 decembrie 2024. Berbecii sunt îndemnați să își reevalueze atenția acordată familiei

Horoscop 26 decembrie 2024. În această perioadă de după sărbătorile de Crăciun, fiecare dintre noi este invitat să își facă un bilanț al deciziilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă