Președintele Klaus Iohannis a comentat, de la Washington, despre tragedia în care o tânără a fost ucisă de un urs în timpul unei drumeții pe munte, la Jepii Mici. El a subliniat că România se confruntă cu un număr prea mare de urși și că este necesar să se adopte de urgență măsuri legislative pentru a gestiona această problemă.
Președintele a menționat că a fost recent pe un traseu în Bucegi, la doar câteva zile înainte de incident, și s-a aflat foarte aproape de locul unde a avut loc tragedia.
Cred că s-a ajuns prea departe, sunt foarte îngrijorat şi m-a şocat evenimentul. M-a şocat, sâmbătă am fost eu pe un traseu din Munţii Bucegi, şi după puţin timp, să aflu că foarte aproape de locul în care m-am aflat s-a întâmplat această nenorocire. Îmi pare foarte rău pentru persoana care a fost o victimă, pentru familia ei. Dar îmi pare foarte rău pentru România, fiindcă avem resurse naturale incredibile şi nu prea ştim să ne gestionăm cum trebuie,
a declarat Klaus Iohannis.
Ursul care, marţi după-amiază, a atacat o tânără de 19 ani pe care ucis-o, pe un traseu din Masivul Bucegi, a fost împuşcat. Decizia a fost luată în condiţiile în care animalul i-a atacat de mai multe ori pe salvatorii care încearcă recuperarea cadavrului fetei.
Diana, fata care a murit pe traseul Jepii Mici
Diana, o tânără de 19 ani pasionată de drumeții montane, și-a pierdut viața pe traseul Jepii Mici din Bucegi. În timpul unei excursii, a fost atacată de un urs, sub privirile neputincioase ale iubitului ei. Ursul a ieșit brusc dintre copaci și a prins-o de picior.
Incidentul tragic a avut loc marți, în jurul prânzului. Iubitul ei a sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. Salvamontiștii au ajuns rapid la fața locului și l-au găsit pe băiat în stare de șoc. Acesta a fost coborât în siguranță la Bușteni, unde a fost preluat de polițiști.
După ce ursul agresiv a fost ucis, salvamontiștii au reușit să recupereze trupul neînsuflețit al Dianei. Zona în care s-a întâmplat tragedia este cunoscută pentru frecventele apariții ale urșilor, însă salvamontiștii au remarcat că acest exemplar era deosebit de periculos.
Cunoscuții Dianei sunt profund afectați de vestea tragică. O vecină a povestit că tânăra provenea dintr-o familie respectată și era o fată extrem de cuminte și frumoasă.
Diana, în vârstă de 19 ani, era din Iași, pasionată de fotografie și abia absolvise liceul. În momentul în care ar fi trebuit să își înceapă viața de adult, destinul i-a fost curmat brusc.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!