6.5 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentKlaus Iohannis de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Fiecare întruchipează dragostea...

Klaus Iohannis de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Fiecare întruchipează dragostea de ţară şi curajul de a lupta sub tricolor

Ziua de 11 noiembrie este dedicată veteranilor din Teatrele de Operații, o sărbătoare cu o simbolistică deosebită pentru militarii români

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, că ziua de 11 noiembrie este un prilej de recunoștință pentru sacrificiile pe care militarii din Teatrele de Operații le-au făcut departe de casă și de familie, în slujba României și a poporului român.

”Profesionalismul, seriozitatea şi dăruirea de care au dat dovadă militarii români în timpul misiunilor internaţionale au fost argumente solide care au contribuit la accederea României în NATO şi în Uniunea Europeană. Sunteţi modele de curaj şi devotament pentru societate şi pentru tinerele generaţii, iar România se poate baza oricând pe dumneavoastră, în garantarea suveranităţii, a independenţei şi a integrităţii sale teritoriale”, a transmis președintele Iohannis.

”Îi comemorăm pe cei care și-au pierdut viața pe fronturile străine. Sacrificiul lor nu va fi uitat niciodată, iar familiile acestora au în societatea românească, în Armata României și în celelalte instituții din sistemul național de securitate, un sprijin permanent. Îi onorăm, totodată, pe eroii căzuți în marile conflagrații la care România a luat parte, precum și pe veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial, aflați alături de noi. Fiecare întruchipează dragostea de țară și curajul de a lupta sub tricolor,  iar respectul nostru le este datorat pe deplin”, a mai precizat președintele României.

Astăzi, România își menține angajamentele internaționale, având o prezență militară solidă și apreciată în misiuni internaționale sub egida NATO, a Uniunii Europene, a ONU sau de coaliție, precum și în cadrul comandamentelor multinaționale și al grupurilor de luptă aliate.

În contextul actual al securității din regiunea Mării Negre, profund afectate de războiul dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei, militarii români au un rol esențial, alături de aliații noștri, la întărirea posturii de descurajare și apărare aliate de pe Flancul Estic al NATO. De asemenea, țara noastră continuă să acorde sprijin multidimensional, greu încercatului popor ucrainean, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Cu ocazia înmânării Drapelului de luptă Comandamentului Componentei Terestre, șeful statului a ținut să transmită și „aprecierea deosebită față de dăruirea și profesionalismul cu care dumneavoastră, militarii de toate gradele și specialiștii civili, aflați în slujba țării, vă îndepliniți sarcinile constituționale care vă revin sub faldurile drapelului tricolor”.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

ANM: Cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme severă până duminică dimineața, cu precipitații extinse în cea mai mare parte a țării. În Transilvania și...

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...

Dan Șucu a oferit răspunsul pe care toată lumea îl aștepta: „Am studiat acest fenomen”

Dan Șucu, în vârstă de 61 de ani, este noul patron al clubului italian Genoa, după ce a plătit 40 de milioane de euro...
Ultima oră
Pe aceeași temă