Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu a răspuns la solicitarea reporterilor care presupunea întrebări de preț și scop a acestor miniterenuri.
Au fost amenajate trei găuri de golf în jurul lacului din fața Vilei Nufărul, potrivit imaginilor surprinse de G4Media. Această vilă a fost construită pentru soții Ceaușescu, însă după Revoluție, a fost folosită de președinții României.
Reporterii G4Media au întrebat Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS), instituție care administrează vilele de protocol, în ce perioadă a fost amenajat miniterenul de golf, la solicitarea cui, în ce scop și cât a costat. Întrebările au rămas fără răspuns.
Președintele Iohannis a fost surprins cu avionul privat de lux de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța când plecase luni, 23 septembrie, în SUA. Atunci, administrația prezidențială nu a anunțat nicio activitate oficială pe care Klaus Iohannis ar fi avut-o în județul de la malul mării, rezultând că președintele statului s-a relaxat în acel weekend la vila de protocol de la Neptun, de unde plecase direct la adunarea generală a ONU.
Klaus Iohannis a ajuns de mai multe ori din vizite externe pe aeroportul din Constanța
Conducătorul statului român a fost văzut de mai multe ori la aeroportul din Constanța, precum la finalul lunii aprilie 2023, când s-a cazat cu soția la vila de protocol de la Neptun, înainte de minivacanța de 1 Mai, și au fost aduși de aeronava de lux de la turneul sud-american. La fel și în aprilie 2024, aeronava l-a adus pe Iohannis din Coreea de Sud.
Jurnaliștii Adevărul au scris în septembrie 2024 că, în ultimii cinci ani, RA APPS a investit nu mai puțin de 900.000 euro în construirea a două piscine de 278 și respectiv 54 metri pătrați, precum și a unui jacuzzi, toate destinate vilelor de protocol de la Neptun.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!