3.9 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieJumătate dintre români, în fața unei creșteri aproape duble la electricitate

Jumătate dintre români, în fața unei creșteri aproape duble la electricitate

Schema de compensare va fi prelungită numai pentru consumatorii vulnerabili

Ministrul Energiei anunţă că preţurile vor fi în jur de un leu kilowatul, dar cel mai mare furnizor a lansat deja un tarif peste această valoare, 1,3 lei/kwh.

Acum, 4 din 8 milioane de clienţi plătesc 0,68 de bani pe kWh. „La acel plafon de 0,68 lei/kWh cu toate taxele incluse, ar rezulta că preţul energiei active ar trebui să fie cam la o treime din ce vedem pe bursă. E greu de crezut că în luna aprilie, preţurile vor scădea atât de mult”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Protejarea consumatorilor vulnerabili trebuie să fie o prioritate, după liberalizarea pieţei energiei, compensarea prelungindu-se, în cazul lor. Aceștia vor fi ajutați de stat și ar putea fi luate în calcul mai multe criterii, spre exemplu venitorile acestor persoane sau numărul de membri dintr-o familie. În prezent avem 3 plafoane la energie, 68 de bani, 80 de bani și 1,3 lei pe kWh, plafoane pe care le plătim în funcție de cât consumăm.

Schema de compensare-plafonare va fi în vigoare până la 1 aprilie, anul viitor.

„Situația depinde de evoluțiile din Orientul Mijlociu, de contextul din Ucraina și de decizia Ucrainei privind continuarea tranzitului de gaze rusești, printre altele. În acest context de evenimente excepționale, schema de compensare și plafonare a demonstrat că funcționează și va continua să-și facă efectul și în această iarnă,” a declarat ministrul Burduja.

Conform precizărilor sale, un consumator casnic va plăti un tarif plafonat la gaz de 0,31 lei pe kilowatt-oră, iar la energie electrică, facturarea va varia în funcție de consum: 0,68 lei pe kilowatt-oră pentru un consum total lunar sub 100 de kilowați-oră și 1,3 lei pe kilowatt-oră pentru un consum lunar care depășește 300 de kilowați-oră.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Cosmin Matei şi-a prelungit contractul cu clubul de fotbal Sepsi OSK

Cosmin Matei, mijlocașul în vârstă de 33 de ani, și-a prelungit contractul cu Sepsi OSK până în vara anului 2026, cu opțiune de prelungire...

Van Dijk a vorbit despre viitorul său la Liverpool

Virgil van Dijk a declarat că nu există o dată limită pentru clarificarea situației sale contractuale, în contextul în care actualul său contract cu...

FCSB încheie anul cu victorie, dar nemulțumită de diferența de scor. „Obiectivul era primul loc”

FCSB a învins Poli Iași cu 2-0 în ultima etapă din 2024, dar atât antrenorul Elias Charalambous, cât și căpitanul Darius Olaru au recunoscut...
Ultima oră
Pe aceeași temă