3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaJens Stoltenberg cere „predictibilitate și responsabilitate” din partea aliaților NATO pentru Ucraina

Jens Stoltenberg cere „predictibilitate și responsabilitate” din partea aliaților NATO pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că aliații occidentali trebuie să se asigure că nu se vor repeta lacunele în sprijinul militar acordat Ucrainei, scrie Reuters, preluat de stiripesurse.ro.

În timpul unei vizite în Finlanda, Stoltenberg a declarat că Ucraina are nevoie de „predictibilitate și responsabilitate” din partea aliaților NATO în ceea ce privește sprijinul militar.

„În ultimele luni, am văzut unele lacune, unele întârzieri în furnizarea de sprijin militar pentru Ucraina”, a declarat el în timpul unei conferințe de presă alături de președintele finlandez Alexander Stubb.

„Trebuie să ne asigurăm că acest lucru nu se va mai întâmpla”, a adăugat șeful NATO.

Precizările lui Putin

Luptele se vor opri în termen de două până la trei luni dacă Statele Unite încetează să furnizeze arme Ucrainei, a declarat președintele rus Vladimir Putin.

„Dacă doriți să opriți ostilitățile din Ucraina, opriți furnizarea de arme. Iar acțiunile se vor opri în două, maximum trei luni”, a declarat Putin la o întâlnire cu redactorii-șefi ai agențiilor de știri străine.

El a trimis un astfel de răspuns mai devreme președintelui american Joe Biden.

Președintele Federației Ruse a cerut tuturor „să nu interfereze cu un posibil proces de pace”. El a menționat că Occidentul a împiedicat încheierea unui tratat de pace între Rusia și Ucraina în 2022.

Reuniunea miniștrilor de externe ai NATO va aborda subiectul armelor furnizate Ucrainei

Miniştrii de externe din ţările NATO se întâlnesc joi la Praga pentru a discuta propunerea potrivit căreia Ucraina va avea dreptul să folosească armele occidentale împotriva unor ţinte militare de pe teritoriul Rusiei, conform actualitate.org.

Oficialii vor discuta două zile şi vor pregăti summitul NATO din iulie, unde ar putea să fie anunţat un nou pachet de sprijin pentru Ucraina, potrivit Sky News.

Kievul i-a presat pe aliaţii occidentali, în special SUA, să-i permită să folosească rachete cu rază lungă de acţiune pentru a lovi ţinte în interiorul Rusiei.

Liderii din Franţa şi Germania au declarat miercuri că susţin propunerea. Ministrul de externe al Italiei a exclus acest lucru.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...

Vânzări de acțiuni Revolut de peste 1 miliard de dolari după obținerea licenței bancare în Marea Britanie

Angajații și investitorii timpurii ai fintech-ului Revolut au vândut acțiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari începând cu luna august, după ce...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă