18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieIulian Dumitrescu, pus sub control judiciar. Președintele CJ Prahova demisionează din toate...

Iulian Dumitrescu, pus sub control judiciar. Președintele CJ Prahova demisionează din toate funcțiile din PNL

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost pus sub control judiciar în dosarul în care DNA a făcut, joi, mai multe percheziţii. Acesta a declarat că va demisiona din toate funcțiile pe care le deține în PNL.

Dumitrescu a fost adus cu mandat la DNA Bucureşti, după ce anchetatorii au efectuat percheziţii, timp de mai multe ore, la domiciliul său. La sediul DNA au ajuns anterior sora lui Dumitrescu şi cumnatul acestuia.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au efectuat joi percheziţii la 19 adrese situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Prahova, inclusiv la sediul unei instituţii publice, în legătură cu fapte de corupţie şi fals.

În acest dosar au fost efectuate percheziţii la domiciliul preşedintelui CJ Prahova, dar şi la mai mulţi membri ai familiei, printre care şi la sora acestuia, precum şi la sediul CJ şi la sediul operatorului de apă Hidro Prahova, au precizat anterior surse judiciare.

Preşedintele CJ Prahova ar fi suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii, iar ancheta ar viza, printre altele, modul prin care ar fi fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie în cazul centurii oraşului Mizil.

„Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 (n.r. – afin al lui Dumitrescu) ar fi pretins, în perioada noiembrie – decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părţilor sociale deţinute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei. Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova”, precizează DNA.

Acesta a anunţat joi seara că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL, în urma anchetei DNA. Dumitrescu este prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al PNL Prahova.

„Având în vedere existenţa dosarului în care DNA mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”, a scris pe Facebook Iulian Dumitrescu.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă