5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSănătateItalia va introduce de sărbători super certificatul verde

Italia va introduce de sărbători super certificatul verde

Consiliul de Miniștri din Italia a aprobat decretul care întărește restricțiile anti-COVID-19. Se introduce „super certificatul verde” pentru vaccinați și vindecați.
De asemenea, vaccinarea devine obligatorie în educație, apărare și securitate.

„Super certificatul verde” va fi valabil în perioada 6 decembrie 2021 – 15 ianuarie 2022, cu posibilitatea de prelungire. Măsura a fost adoptată în unanimitate.

Conform Rai News, Consiliul de Miniștri a dat undă verde unor noi măsuri pentru combaterea celui de-al patrulea val. Mai presus de toate, se înăspresc regulile pentru cei nevaccinați, prin introducerea „super permisului verde” doar pentru persoanele vaccinate sau vindecate, pentru a avea acces la activități recreative.

Valabilitatea certificatului verde normal a fost redusă de la 12 luni la 9 luni, iar din 15 decembrie devine obligatorie vaccinarea în educație, apărare și securitate. A treia doză de vaccin se va putea face la 5 luni de la administrarea anterioară.

În Italia doar cu test negativ și fără super certificatul verde vei putea merge doar la serviciu, vei accesa servicii esențiale și vei pleca în călătorii lungi

Din 6 decembrie, testul negativ va fi valabil doar pentru serviciu, pentru servicii esențiale sau pentru călătorii lungi, în rest este nevoie de „super certificatul verde”. Cei care nu sunt vaccinați sau vindecați nu mai pot frecventa locurile la care au acces acum, cu certificatul verde simplu, precum restaurante sau săli de sport.

„Situația este sub control, ne aflăm în cea mai bună situație din Europa datorită campaniei de vaccinare care a fost un succes remarcabil”, a declarat, conform ANSA, premierul Mario Draghi, în cadrul unei conferințe de presă: „anul acesta italienii au reacționat, acum vrem să păstrăm această normalitate, nu vrem riscuri”.

„Situația epidemiologică în afara Italiei este foarte gravă. Și asistăm, de asemenea, la o înrăutățire ușoară, dar constantă, și la noi. Acoperirea vaccinală începe să slăbească în această perioadă”, a adăugat premierul, potrivit antena3.ro.

„Intervenim acum și pregătim din timp Crăciunul”
Premierul a explicat raționamentul care a stat la baza introducerii „super certificatului verde”, cu restricții care îi vor atinge pe cei nevaccinați:

„Intervenim acum și pregătim din timp Crăciunul, în așa fel încât să permitem activităților economice să își planifice lunile următoare fără teama unor întreruperi care ar avea un impact economic asupra redresării: de aici și decizia de a elimina închiderile în zona galbenă sau portocalie și de a introduce restricții doar pentru cei care nu sunt vaccinați”.

La rândul său, ministrul Sănătăţii italian, Roberto Speranza, a anunțat schimbări substanțiale în ceea ce privește vaccinurile:

„În decret sunt abordate patru domenii: obligația care este deja în vigoare pentru anumite categorii și pe care o extindem la alte categorii: personalul nesanitar care lucrează în sectorul sanitar, poliția și armata și tot personalul școlar. Extinderea obligației va acoperi și cea de-a treia doză”.

Vaccinul anti-COVID nu va fi obligatoriu pentru copiii sub 12 ani, chiar dacă EMA îl va aproba.

Italia ia măsuri dure și introduce super certificatul verde, după ce la începutul pandemiei a fost cea mai afectată țară europeană de virusul Sars-Cov-2.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă