3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiItalia cucerește Billie Jean King Cup! Paolini și Bronzetti, eroinele finalei

Italia cucerește Billie Jean King Cup! Paolini și Bronzetti, eroinele finalei

Italia a devenit campioană în Billie Jean King Cup 2024, după ce a învins Slovacia cu un categoric 2-0 în finală, pierzând doar 9 game-uri.

Performanța marcantă vine după 11 ani de la ultimul trofeu și marchează un nou capitol pentru tenisul italian.

Victorie clară în finală!

Lucia Bronzetti (78 WTA) a deschis drumul către victorie în primul meci, învingând-o pe Viktoria Hruncakova (238 WTA) cu 6-2, 6-4. Dominarea Italiei a fost continuată de Jasmine Paolini (4 WTA), care a închis confruntarea împotriva Rebeccăi Sramkova (43 WTA), cu 6-2, 6-1. Paolini, finalista de la Roland Garros și Wimbledon din acest an, a demonstrat de ce este considerată una dintre cele mai valoroase jucătoare din lume.

Chiar dacă finala ar fi ajuns la partida de dublu, Italia pornea ca favorită, având una dintre cele mai puternice perechi din circuit, formată din Jasmine Paolini și Sara Errani. Cele două au adus punctele decisive în confruntările anterioare, cu Japonia și Polonia, din sferturi și semifinale.

Triumful din 2024 este al cincilea titlu pentru Italia în cea mai importantă competiție interțări din tenisul feminin, după cele obținute în 2006, 2009, 2010 și 2013, când întrecerea purta numele de FED Cup. Prin această victorie, Italia a egalat Spania și Rusia în clasamentul all-time al trofeelor câștigate, fiind devansată doar de SUA (18), Cehia (11) și Australia (7).

După finală, căpitanul Tathiana Garbin și jucătoarele au împărtășit emoțiile lor. „Am un zâmbet care va rămâne pe fața mea pentru totdeauna. Este un vis devenit realitate. Sunt mândră de ce a realizat această echipă incredibilă”, a spus Garbin, subliniind sacrificiile făcute de sportivele sale.

Martina Trevisan, semifinalistă la Roland Garros 2022, a pus accentul pe unitatea grupului: „În competițiile de echipă, contează să fii pregătit și să susții grupul, indiferent dacă joci sau nu.”

Lucia Bronzetti, cea care a adus primul punct în finală, a declarat: „Un vis devenit realitate. Este timpul să sărbătorim.”

Sara Errani, revenită în echipa Italiei, a fost copleșită de emoții: „Să joc pentru Italia este incredibil de special. Mulțumesc echipei și lui Tathiana Garbin pentru încredere.”

Jasmine Paolini, care a câștigat toate cele trei meciuri disputate, a încheiat: „Sunt mândră de acest trofeu. E incredibil să închei anul astfel.”

Italienii mai au un motiv de entuziasm, cu echipa masculină, condusă de Jannik Sinner, pregătită să lupte pentru un nou titlu în Cupa Davis, după succesul din 2023. Sinner și colegii săi vor debuta în sferturi, împotriva Argentinei.

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă