Israelul va permite livrarea temporară de ajutor în Fâşia Gaza, asediată şi ameninţată de foamete, prin portul Ashdod şi punctul de trecere Erez, a anunţat vineri biroul premierului Benjamin Netanyahu, relatează AFP, citată de Agerpres.
Cabinetul de război a autorizat guvernul „să ia măsuri imediate pentru a creşte ajutorul umanitar” cu scopul de „a evita o criză umanitară” şi „a asigura continuarea luptelor”, a declarat într-un comunicat, la câteva ore după un avertisment al preşedintelui american Joe Biden.
Preşedintele SUA, un susţinător ferm al Israelului până în prezent, a cerut joi într-o discuţie telefonică de aproximativ 30 de minute cu premierul Benjamin Netanyahu o încetare imediată a focului, în urma unui atac israelian asupra unui convoi umanitar al ONG-ului World Central Kitchen, care s-a soldat cu moartea a şapte voluntari.
De asemenea, liderul american a subliniat că aşteaptă din partea Israelului „aplicarea de măsuri specifice, concrete şi tangibile pentru a răspunde suferinţei civililor, crizei umanitare şi pentru siguranţa lucrătorilor umanitari”, potrivit unei scurte relatări a discuţiei telefonice dată publicităţii de Casa Albă.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!