3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInternaționalIranul: Armata israeliană este „organizație teroristă”

Iranul: Armata israeliană este „organizație teroristă”

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a cerut sâmbătă la Riad ţărilor musulmane să califice armata israeliană drept ”organizaţie teroristă” din cauza operaţiunii ei armate în Fâşia Gaza, informează France Presse şi Reuters.

În discursul său adresat liderilor arabi şi musulmani reuniţi în capitala saudită, Raisi a chemat de asemenea ţările musulmane să se pregătească să-i „înarmeze pe palestinieni” dacă „crimele de război” ale Israelului continuă.

„Armata israeliană trebuie să fie recunoscută ca organizaţie teroristă”, a declarat preşedintele iranian în timpul reuniunii de urgenţă a Ligii Arabe şi Organizaţiei pentru Cooperare Islamică (OCI) consacrată războiului dintre Israel şi Hamas.

Hamas, susţinută de Iran care o consideră „mişcare de eliberare”, este clasificată drept organizaţie teroristă, mai ales de Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană, aminteşte AFP.

„Acum, când organizaţiile internaţionale au devenit inutile, trebuie să jucăm un rol”, a adăugat Raisi, îndemnând ţările musulmane „să rupă toate relaţiile politice şi economice” cu Israelul, pe care Iranul nu îl recunoaşte.

„Nu există altă cale decât să se reziste în faţa Israelului, sărutăm mâinile Hamas pentru rezistenţa ei împotriva Israelului”, a spus Raisi în discursul său.

El a cerut „un boicot comercial împotriva regimului sionist, în special în sectorul energetic”.

Ebrahim Raisi a acuzat din nou Statele Unite că sunt „principalul partener” al Israelului „în aceste crime”. „America a intrat de fapt direct în război trimiţând nave” în estul Mediteranei, a spus el.

La cinci săptămâni de la începutul războiului declanşat de atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, circa 1.200 de persoane au fost ucise în partea israeliană, potrivit autorităţilor, şi peste 11.000 în Gaza conform Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas.

Vizita lui Ebrahim Raisi la Riad este prima în Arabia Saudită de la anunţul-surpriză în martie privind restabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări după cei au fost rupte şapte ani. 

Iranul stă la pândă

Întreg Occidentul este solidar cu armata israeliană în războiul cu gruparea militantă Hamas. Simpatizanții acesteia din urmă au făcut, însă, demonstrații în marile metropole ale lumii. Cauza lor este statul Palestina. O scurtă istorie nu strică. Asta pentru a înțelege mai bine contextul și vechile tensiuni.

Acordul de la Camp David, din 1978, dintre Egipt și Israel, n-a rezolvat conflictul dintre musulmani și evrei. Egiptul a fost exclus din Lumea arabă, iar președintele Anwar Al-Sadat a fost ucis de un extremist. Fumul alb de la Casa Albă, din 1995, nu a mai fost păstrat ca sacrilegiu. La scurt timp, șahul Reza Pahlavi, un prieten al americanilor și un pacifist notoriu, a fost răsturnat de la putere în Iran. Revoluția musulmană l-a adus pe scaunul de președinte pe Ayatollachul Khomeini, fiind susținut de o serie de mișcări islamiste și socialiste. Președintele Iranului, de azi, Ebrahim Raisi, a anunțat că Teheranul sprijină dreptul palestinienilor la autodeterminare și a avertizat că Israelul trebuie tras la răspundere pentru că a pus în pericol regiunea, la o zi după ce Hamas a atacat Israelul.

citește și: Cauzele noului război din Israel

Arabii palestinieni au organizat, începând cu anul 1981, o serie lungi de proteste, intitulate Intifada. Regele Hussein al Iordaniei a renunțat să mai administreze teritoriile din Cisiordania.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă