Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, astăzi, la Blaj, cu Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi va participa la un eveniment comemorativ care marchează 75 de ani de la dezlănţuirea prigoanei împotriva acestei Biserici.
Potrivit agendei şefului statului, întâlnirea cu Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică va avea loc, de la ora 16,00, la sediul Curiei Episcopiei Majore din Blaj.
Evenimentul comemorativ „Ceasul Vinerii Mari – 75 de ani de la dezlănţuirea prigoanei împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică” va fi, de la ora 16,45, la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Preasfânta Treime” din Blaj, unde şeful statului va susţine o alocuţiune.
La marcarea a 75 de ani de la scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite cu Roma – Greco-Catolică vor fi prezenţi cardinalul Lucian Mureşan şi episcopii Sinodului, potrivit Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.
Citește și:
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!