Întâlnirea a avut loc la solicitarea liderilor aşa-numitelor ţări „frugale” – Austria, Danemarca, Olanda şi Suedia, scrie Agerpres.
Liderii acestor ţări au avut întâlniri şi cu alţi şefi de stat şi de guvern prezenţi la summit.
Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a participat la o reuniune de coordonare cu omologii din grupul statelor membre „Prietenii coeziunii”, în marja reuniunii extraordinare a Consiliului European.
Obiectivul liderilor din acest grup, care se va numi începând de vineri „Prietenii unei Europe ambiţioase”, este obţinerea unui buget ambiţios, în interesul Europei şi al cetăţenilor europeni.
Ţările net contributoare – Germania, Austria, Ţările de Jos, Suedia şi Danemarca – vor să-şi plafoneze plăţile, argumentând că ele contribuie cel mai mult la bugetul comunitar.
Majoritatea celorlalte ţări se opun ferm tăierilor planificate în fondurile destinate agriculturii şi politicii de coeziune.