19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiIoan Niculae ar putea fi eliberat din penitenciar. Decizia nu e definitivă

Ioan Niculae ar putea fi eliberat din penitenciar. Decizia nu e definitivă

Ioan Niculae ar putea fi eliberat din penitenciarul Poarta Albă, după ce Judecătoria Medgidia i-a admis cererea de eliberare condiţionată. Decizia, însă, nu este una definitivă şi poate fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.

Omul de afaceri ar putea fi eliberat din penitenciar, după ce Judecătoria Medgidia i-a admis, miercuri, cererea de eliberare condiționată. Însă, decizia instanţei nu este una definitivă și poate fi atacată la Tribunalul Constanța. 

Ioan Niculae, acuzat de corupție

Ioan Niculae, administrator al InterAgro, a fost condamnat în luna februarie a acestui an, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare în dosarul Interagro.  În plus, instanța i-a interzis lui Niculae și dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. 

El a fost acuzat, între altele, de corupție. Se pare că afaceristul a convins funcţionari publici şi înalţi demnitari să promoveze o Hotărâre de Guvern prin care să fie acordate facilităţi fiscale privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice. Acest lucru i-a adus un beneficiu de 600 de milioane de euro.

Ioan Niculae a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată care i-au fost respinse de instanţă.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă