7.2 C
București
sâmbătă, 25 ianuarie 2025
AcasăPoliticăIoan Niculae, acuzații drastice. "România e condusă de OMV"

Ioan Niculae, acuzații drastice. „România e condusă de OMV”

Într-un interviu acordat jurnalistului Liviu Alexa, miliardarul Ioan Niculae a făcut declarații controversate, afirmând că România este condusă de OMV din Viena.

Niculae a adus în discuție manevrele pretinsei „stat paralel” și susține că a fost victima unor fabricări de dosare. În plus, miliardarul a relatat despre presiunile pe care le-a întâmpinat din partea unor generali mafioți pentru a închide operațiunile sale în Bulgaria.

Interviul a scos la iveală acuzații serioase și a stârnit ample dezbateri în mediul public, sugerând o implicare profundă a unor interese externe în guvernarea României și influența acestora asupra deciziilor naționale. Niculae nu a oferit detalii concrete despre presupusele manipulări, dar a subliniat că va continua să lupte pentru drepturile sale în fața acestor influențe.

Ce-ai tu, mă, statul român nenorocitule, cu un cetățean al tău, propriu, dacă face o firmă și îi merge bine intr-un alt stat? I-am spus lui Borisov. În întâlnire directă cu Borisov, am întrebat: ce-au ăștia cu mine, domnule, ce se întâmplă? Și a început să dea din cap așa și a spus: păi tu nu știi? Ai tăi îți fac rău. Care, domnule?! Vroiam să facem un pod, un pod la Zimnicea, parteneriat public-privat. Și a zis da, eu sunt de acord, dar vezi că ai tăi nu sunt de acord! Vezi că piedicile sunt la români. Și așa a fost. Deci, eu vă spun că România este condusă de OMV, nu de guvernul care este acuma,

a spus Ioan Niculae.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă