În 2021, sute de monumente cu însemne comuniste, care glorifică ”eroii” sovietici ce ”și-au dat viața pentru eliberarea României de sub jugul fascist”, sunt protejate în România de legislația națională.În același an, în Rusia, doar două necropole militare românești și 34 de monumente comemorative discrete amintesc de zecile de mii de români care și-au lăsat oasele în stepele sovietice.
După mai bine de trei sferturi de secol de la invazia sovietică în România, legislația română încă protejează, în mod nedrept pentru memoria națională, figura ”eroului sovietic eliberator”, cadrul normativ stabilit prin Legea nr. 379/2003 privind regimul juridic al mormintelor si operelor comemorative de război făcând posibile chiar și cazuri în care autoritățile administrative române au cheltuit sume de bani pentru repararea sau înlocuirea unor monumente sovietice.
An de an, în țară sunt reabilitate zeci de monumente sovietice, cu păstrarea înscrisurilor care falsifică grosolan istoria Armatei Române şi implicit a României, ba chiar cu evidențierea unor însemne comuniste cum sunt secera şi ciocanul, simbolistică a unor regimuri de teroare din ordinele cărora au fost deportaţi, întemniţaţi, maltrataţi şi ucişi, şi cu contribuţia activă a militarilor armatei sovietice de ocupaţie, peste un milion de români din toate provinciile noastre istorice.
În Capitală și în întreaga Românie, în fața monumentelor care cinstesc jertfa ostașilor ”eliberatori” sovietici, ce ne-au salvat, firește ”de sub jugul fascist”, autoritățile locale, pensionarii militari, reprezentanții garnizoanelor, polițiștii, pompierii, politicienii, alături de reprezentanții misiunilor diplomatice ruse, pozează pios, cu jerbe și coroane, aducând, ca să-l cităm pe ambasadorul rus Valery Kuzmin, ”omagii Armatei Ruse, eroilor – apărători ai Patriei, care întotdeauna au servit drept pavăza statului și a suveranității sale și au întruchipat demnitatea națională și dragostea de libertate”.
Deși, pentru orice cetățean cu o minimă memorie a ultimei jumătăți din secolul trecut, astfel de imagini sunt cel puțin grotești, caricaturalul și bizarul afectându-ne pe noi, ca nație altfel extrem de afectată când vine vorba de discursuri patriotarde, autoritățile își justifică permanent concursul activ acordat unei astfel de stări de fapt invocând Legea nr. 379 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, normativ care ne trimite să nu facem distincție între eroii noștri și ”eroii lor”, chiar și în situația în care celor din urmă le ”datorăm” jumătate de secol de comunism, sute de mii de rude, părinți și bunici, întemnițați în Gulag și zeci de mii de conaționali îngropați în pusta sovietică.
”Ziua Eroilor se referă la toți eroii căzuți în luptă pe teritoriul României”, spunea, în urmă cu un an, Oliver Anghel, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, la vremea la care, în Cimitirul din Turda, armata și autoritățile au depus coroane de flori la un monument dedicat soldaților sovietici cu ocazia Zilei Eroilor, și nu la mormintele uitate și neîngrijite ale soldaților români. Iar ca retorica penibilă să fie completă, același oficial militar nu uita să menționeze în mai 2020: ”Autoritățile publice, instituțiile de orice fel și cetățenii au obligația să îngrijească toate mormintele de pe teritoriul României. Legea spune clar că se depun coroane pentru toți soldații care sunt pe teritoriul țării. La Turda a fost o greșeală, dar nici nu le putem reproșa colegilor noștri că nu s-a respectat legea, fiindcă legea spune să respectăm toate mormintele”.
Domnule Kuzmin, aveți legătura, pentru o decorație ca la carte adresată stimabilului militar român…
Ministerul Apărării Naționale, vorbe și cam atât
Când vine vorba de explicații sau dialog, instituțiile statului sunt extrem de evazive în privința problematicii monumentelor de memorialistică sovietică de pe teritoriul României.
După cereri repetate, telefoane, insistențe și 7 zile de bătut la ușile încuiate ale comunicării din Ministerul de Externe, MapN și Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, am obținut de la Ministerul Apărării un punct de vedere care, înainte de a răspunde întrebărilor noastre referitoare la numărul monumentelor ostașilor români, căzuți în cele de-al doilea Război Mondial, pe frontul de Est, amenajate pe teritoriul actual al Federației Ruse, și periodicitatea cu care autoritățile române participă, în amplasamentele respectivă, la manifestări memoriale dedicate cinstirii sacrificiului militarilor noștri, construiește un preambul ultra-diplomatic care spune totul despre cum privesc autoritățile naționale așa zisa reciprocitate negociată în zona de relaționare memorială bilaterală.
”Cinstirea memoriei eroilor care şi-au jertfit viaţa în timpul unor conflicte armate, respectarea mormintelor acestora indiferent de naţionalitate şi religie, protejarea locurilor de înhumare, conservarea şi restaurarea operelor comemorative de război sunt obligaţii ale fiecărui stat (…). Protejarea mormintelor și operelor comemorative de război este o preocupare a lumii contemporane, cu nimic mai prejos decât protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale”, spune Biroul de Presă al MapN, trecându-i din start pe ostașii sovietici la categoria ”eroi care s-au jertfit”.
Să respectăm ”morții, adesea victime, mai degrabă decât ocupanţi”!
Practic, comunicatorii Ministerului Apărării Naționale trec peste referirile noastre legate de etichetele ofensatoare ale monumentelor sovietice din România, cele care elogiază rolul eliberator al eroului sovietic, fac abstracție și de signalistica bolșevică cu care sunt ornate multe dintre obeliscurile ridicate în România, în amintirea militarilor cu stea roșie în frunte, și încearcă să-și motiveze atitudinea tolerantă față de starea de fapt prin ansamblul normelor internaționale și obligațiile pe care acestea le impun.
”Problematica victimelor conflictelor armate a fost reglementată prin Convenţiile de la Geneva şi prin Protocoalele adiţionale la aceste Convenţii. Potrivit art. 34 din Protocolul adiţional I la Convenţiile menţionate „rămăşiţele persoanelor care au decedat din cauze având legatură cu o ocupaţie sau în timpul unei detenţii, ca rezultat al unei ocupaţii sau al ostilităţilor […], vor trebui să fie respectate, iar mormintele tuturor acestor persoane trebuie să fie respectate, întreţinute şi marcate […]“. În anul 2009, în cadrul dezbaterilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, s-a supus analizei un document intitulat „Atitudinea faţă de monumentele comemorative care fac obiectul unor interpretări istorice diferite în statele membre ale Consiliului Europei“. În baza acestui document au fost adoptate Recomandarea 1859 şi Rezoluţia 1652, cea din urmă subliniind faptul că atunci când „este vorba de morminte sau cimitire care adăpostesc oseminte ale soldaţilor străini sau victime de război, deciziile naţionale trebuie să respecte morţii, adesea victime, mai degrabă decât ocupanţi“, spune MApN, polologhia având o concluzie clară: ”tovarășii sovietici, de vreme ce au murit în țară, nu mai sunt, domnule, invadatori, ci sunt victime eroice, pentru că așa ne îndrumă să gândim acum pacificatoarea Europă”.
Și istoricii fac apel la moderație și cumpătare: ”E o dublă măsură, dar ar trebui să fim mulțumiți”
Stupefiați de ”argumentele” oficialilor, am încercat să obținem puncte de vedere mai puțin afectate de politețiuri politice din partea a doi istorici de seamă, și ne referim aici la Marius Oprea și Florian Bichir, însă retorica ambilor s-a dovedit la fel de prudentă. Astfel, Marius Oprea a recunoscut dubla măsură, evidentă atunci când vine vorba despre cum este tratată memoria ostașilor români în Rusia, comparativ cu modul în care sunt cinstiți ”eliberatorii” sovietici în România, însă a pledat pentru o judecată rațională a acestui subiect sensibil, care să aibă în vedere normativele internaționale și acordurile bilaterale. Florian Bichir merge chiar mai departe, considerând că, având în vedere cunoscuta ”abilitate” a Rusiei de a-și negocia acordurile și reciprocitățile în mod obișnuit de pe poziții de forță, România ar trebui să fie mulțumită cu cele 2 cimitire militare și monumentele de pe teritoriul Federației Ruse.
”ONCE e o instituție serioasă a MAPN. Nu ar fi avut cum, în alte condiții, să facă acolo, în Rusia, două cimitire ale ostașilor români. Există un acord de reciprocitate în baza căruia am reușit să amenajăm două necropole de război, în regiunile Volgograd și Krasnodar, acord fără de care nu am fi avut nimic, mai ales dacă ne-am fi apucat în țară să dărâmăm monumentele sovietice. Problema reciprocității pe care o statuează acest acord bilateral poate stârni, într-adevăr, dezbateri, în zona de exprimare a noțiunii de ”erou”, deși, memorial vorbind, cei care au căzut în al doilea Război Mondial ar trebui tratați dincolo de orice ideologie. Noi atât am obținut la negocierea acordului, ca cele două necropole din Rusia să se numească cimitire militare. Și cred că ar trebui să fim mulțumiți, pentru că altfel nu am fi avut nimic în Rusia. Nu a fost nicidecum vorba de un compromis, ci de o negociere, în urma căreia, soldații români căzuți în Rusia, ale căror oseminte nu le-a căutat nimeni zeci de ani au ajuns să aibe în prezent două cimitire militare. Până în 2005, trebuie să o recunoaștem, nu am avut nimic în Rusia. De bine de rău, pentru soldații noștri avem acum acolo două cimitire, personal, cred că e bine că s-a făcut ce s-a făcut”, este de părere Florian Bichir.
Reciprocitatea româno – rusă, în termeni reali
Pentru că o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte, vă prezentăm alăturat și dovada modului în care autoritățile române și ruse înțeleg să gestioneze în mod real ”reciprocitatea” de care se tot face vorbire la nivel de memorialistică militară.
În timp ce, în România, monumentele ostașilor sovietici sunt acoperite cu inscripții glorificatoare la nivel de rol și prezență sovietice (”Glorie eroilor victorioasei Armatei Roșii, căzuți pe teritoriul României în lupta împotriva fascismului” la Buzău, ”Glorie eternă ostașilor armatei sovietice care și-au dat viața în lupta pentru eliberarea omenirii din robia fascistă!” în Gheorghieni – Harghita, ”Slavă eroicei Armate Sovietice care a eliberat România de sub jugul cotropitorilor fasciști!” la Toplița, ca să dăm doar câteva exemple), în Rusia, memorialele ostașilor români poartă inscripții simple, care se feresc, practic să deranjeze.
”Cimitirul Militarilor Români” scrie pe monumentul de la Apșeronsk, de pildă, ”Aici odihnesc militarii români căzuți în luptă (…), și în niciun caz „Glorie Armatei Regale Române care a luptat pentru eliberarea Rusiei de sub jugul bolșevic”, evidențele statuând acceptarea umilă a înscrierii unor falsuri istorice pe monumentele din România ale armatei sovietice bolşevice, ridicate la ordinul comuniştilor ruşi şi români împotriva voinţei poporului român şi în deplină batjocură faţă de victimele invaziei sovietice.
Modelul polonez: 432 de monumente puse la pământ
Spre deosebire de România, care își tot găsește pretexete pentru lipsa de implicare în rezolvarea unui aspect ce ajută, de 30 de ani, la continua falsificare a istoriei naționale, din 1989, polonezii au eliminat sute de monumente ridicate după al doilea război mondial, care omagiau Armata Roșie pentru eliberarea Poloniei de naziști.
Este un „lucru firesc și normal” ca simbolurile comuniste să dispară din spațiile publice din Polonia, au declarat nu demult oficialii polonezi. În 1994, aproximativ 570 de obiecte au fost listate ca parte a unui acord ruso-polonez, dar multe dintre ele au fost demolate pur și simplu din 1989 și până în prezent.
Rusia însăși a recunoscut fenomenul polonez al eliberării de monștrii statuari ai trecutului, Valery Kudinsky, șeful Direcției pentru Memoria soldaților căzuți pentru Apărarea Patriei anunțând faptul că Polonia are cel mai mare număr de memoriale ale ostașului sovietic distruse, 432 în total. Propaganda rusă consideră că ”începând cu anii 1990, o serie de țări europene s-au angajat efectiv într-o politică de distrugere a memoriei rolului decisiv al Uniunii Sovietice și al Armatei Roșii în victoria împotriva nazismului”, aspectul fiind subliniat de Kudinsky în plenul Consiliului Federației, la o masă rotundă privind reglementarea statutului juridic al memorialelor militare.
„Memorialele militare sunt demolate în cadrul campaniilor antirusești. Cea mai amplă campanie de demolare și distrugere a memorialelor dedicate eroilor sovietici a fost înregistrată în Polonia, unde au fost deja demontate 432 de monumente”, a menționat Kudinsky, care acuza lipsa unui temei legal prezent care ar putea împiedica partea rusă să ”pună capăt unor astfel de fapte uriașe de vandalism”.